Dezvăluiri din vestiarul oltenilor după venirea lui Marinos Ouzounidis. „Au altă motivație acum!”

Alexandru Matel si Marinos Ouzounidis in meciul de fotbal dintre Universitatea Craiova si FC Hermannstadt, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, vineri 19 februarie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Alexandru Băluță, fostul fotbalist al Universității Craiova, a făcut noi dezvăluiri din vestiarul echipei Universitatea Craiova după venirea antrenorului Marinos Ouzounidis.

Marinos Ouzounidis a preluat echipa după plecarea lui Corneliu Papură, iar Alexandru Băluță (27 de ani) susține că a discutat cu foștii săi coechipieri de la Universitatea Craiova și că lucrurile s-au schimbat în vestiarul oltenilor două venirea grecului.

Alexandru Băluță este legitimat la Akademia Puskas, dar vorbește des cu foștii colegi de la Universitatea Craiova, care i-au mărturisit că atmosfera de la echipă s-a schimabt de când grecul Marinos Ouzounidis a venit la echipă.

Dezvăluiri din vestiarul oltenilor după venirea lui Marinos Ouzounidis

„La Chindia am făcut pasul la seniori şi îi urmăresc parcursul, sunt alături de ea. Sigur, nu mai mult decât cu Craiova, nu se compară, Craiova e totul pentru mine. A venit acest antrenor grec şi am vorbit cu băieţii şi au altă motivaţie acum, le ţin pumnii.

M-aş bucura pentru băieţi să facă eventul, au o şansă mare şi trebuie să profite. La noi în Oltenia e foc dacă nu luăm trofee, suporterii vor mult de la echipă. Voi fi alături de ei pe final de sezon şi sper să le port noroc”, a declarat Alexandru Băluţă la Oltenia TV.

Universitatea Craiova se află la patru puncte distanță de locul 1

Universitatea Craiova se află pe locul 3 în clasamentul Ligii 1, cu 47 de puncte adunate în 24 de meciuri jucate în sezonul 2020 – 2021, după ce oltenii au bifat 13 victorii, opt remize și trei înfrângeri.

Universitatea Craiova se află la patru puncte distanță de FCSB și CFR Cluj, iar în runda următoare urmează să joace  partida cu Chindia Târgoviște, sâmbătă, 27 februarie, ora 20.00, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.

Publicat: 24 02. 2021, 17:00