Dezvăluiri din interior: „Era de nivelul Realului și Barcelonei”. Fotbalistul FCSB-ului care putea face față la giganții Europei

Fernando Varela consideră că Lucian Sânmărtean este cel mai bun fotbalist pe care l-a întâlnit în Liga 1 Betano. Fundașul crede că fostul mijlocaș era cu mult peste media campionatului și ar fi putut juca la echipe precum Real Madrid sau Barcelona.

Fernando Varela a plecat din fotbalul românesc. S-a transferat la PAOK, unde este antrenat de Răzvan Lucescu, fiind titular de drept. Totodată, fundașul este unul dintre liderii antrenorului român. La 2 ani de la transfer, Varela nu a uitat de Liga 1. Și-a început adevărata ascensiune în fotbalul mare, în România, și rememorează cu plăcere episoadele de la FCSB. Recent, fundașul a vorbit despre cel mai bun fotbalist pe care l-a întâlnit în campionatul românesc, Lucian Sânmărtean. Varela îl vedea capabil să se integreze la cele mai puternice echipe ale Europei, Real Madrid și Barcelona.

Sânmărtean a fost cel mai bun pe care l-am văzut până acum. Eu cred că era de nivelul lui Real Marid sau Barcelona. Făcea ceva uluitor la antrenamente și la meciuri. Foarte rar se vede așa ceva„. a declarat Varela pentru Fanatik.

Fernando Varela a evoluat la FCSB în perioada 2013-2016, reușind să câștige două campionate și o Cupă a României.

Publicat: 28 09. 2018, 19:26
Actualizat: 16 01. 2019, 17:16