Dezvăluiri. Dialog amuzant pe teren: „Lăcă, suntem deja campioni!’. „Cristi, nu spune hop până nu sari pârleazul!”

  • Gaz Metan Mediaș va fi sâmbătă seară (20:15, Digisport) adversarul Stelei, în etapa a XXIII-a din campionat.
  • Cristi Dulca, antrenorul formației ardelene, a vorbit pentru www.prosport.ro despre întâlnirea cu liderul Ligii 1, dar și despre amintirile pe care le are cu „roș-albaștrii”, de pe vremea când era jucător la Rapid.

Cristi, cum abordezi meciul cu Steaua?

Ca de fiecare dată, indiferent de numele adversarului pe care îl întâlnim, mergem la victorie. Desigur că Steaua e neînvinsă și e considerată cea mai bună formație din campionat, dar orice echipă are punctele ei slabe. În tur am obținut un egal, acum poate dăm lovitura. Oricum, apreciez ce a realizat Reghecampf la această echipă.

E diferită Steaua de acum decât cea din tur?

A plecat Bourceanu, dar a venit Sânmărtean pe care îl cunosc bine. Steaua rămâne la fel de puternică. Nu vor juca Tănase, Chipciu și Stanciu, dar vor intra Sânmărtean, Piovaccari și Keșeru. Ce poți să zici? Că nu au echipă? Mă aștept din nou la un joc agresiv și ofensiv din partea lor. Au cel mai bun lot din campionat.

Ai vreo amintire specială cu Steaua de pe vremea când erai jucător la Rapid?

Țin minte două jocuri. De unul îmi amintesc cu plăcere, de altul cu tristețe.  În 1999, când am ieșit și campioni am învins cu 3-0 pe Steaua, unul dintre goluri fiind marcat de mine. Apoi, mai e jocul din 1998, cel de pe Giulești… Era minutul 87 și conduceam cu 1-0. Îl țineam pe Lăcătuș și îi spuneam: „Lăcă, suntem deja campioni!”. Iar el mi-a replicat: „Nu spune hop până nu sari pârleazul!”. Iar în minutul 89, Ciocoiu a egalat! (n.r. – înainte de acest joc, Steaua era pe primul loc cu 63 de puncte, iar Rapid pe locul secund cu 61 de puncte).

Era greu de ținut Lăcătuș?

Oho, păi toți fugeau când auzeau că trebuie să-l ia în marcaj, nu degeaba i se spunea „Fiara”. Era rău!

E vreun fotbalist care joacă acum la Steaua și care se apropie de agresivitatea lui?

Piovaccari. Îmi place foarte mult acest atacant.

3 sezoane a evoluat Cristi Dulca pentru Rapid, iar în 1998 a făcut parte din lotul echipei naționale prezent la Campionatul Mondial din Franța 

Fază din meciul disputat pe 1 aprilie 1998, Rapid-Steaua 1-1. Nanu (în stânga) nu se sfia să-l faulteze pe durul Lăcătuș

Publicat: 15 03. 2014, 09:14
Actualizat: 15 03. 2014, 09:15