Dennis Man, tot mai aproape de Parma! Victor Becali a dezvăluit ce le-a cerut marți Gigi Becali italienilor. Sumă uriașă solicitată de patronul FCSB

Dennis Man pleaca de la fcsb pentru 25 de milioane de euro
Vezi galeria foto - 5 poze

Dennis Man are șanse tot mai mari să ajungă în Italia lângă Valentin Mihăilă. Impresarul Victor Becali a dezvăluit că s-a negociat intens cu Parma în această iarnă. Gigi Becali a cerut 15 milioane de euro, iar  apoi s-a mulțumit cu 13 milioane de euro. Jucătorul a solicitat un salariu de 1,2 milioane de euro. Negocierile s-au blocat în momentul în care patronul FCSB a vrut o scrisoare de garanție.

Dennis Man este cel mai în formă jucător de la FCSB. Evoluțiile bune l-au adus în atenția unor cluburi din Europa. Victor Becali a dezvăluit că Parma este foarte interesată de jucătorul FCSB. Prima oară au întrebat de el când s-a parafat transferul lui Valentin Mihăilă de la Universitatea Craiova.

„Când a fost povestea cu Mihăilă, italienii au întrebat și de Man. Au întrebat cât costă și le-am zis cât cere Gigi, adică vreo 14 milioane de euro. Cei de la Parma îmi spuneau că vin tot felul de oameni care să le facă propuneri pentru vânzarea lui Man”, a declarat Victor Becali.

„Gigi Becali vrea ăștia 13 milioane în doi ani și jumătate”

Unde sunt bani mulți, apar și interese mari. Impresarul a dezvăluit cât de intortocheate au fost negocierile. Nu de fiecare dată s-a jucat corect. FCSB a solicitat 15 milioane de euro, iar jucătorul a cerut un salariu de 1,2 milioane de euro.

„La începutul lui decembrie, italienii de la Parma au întrebat pe ce bani poate fi transferat Man. Firma mea a primit hârtie de la Steaua pentru 12 milioane și bonusuri de două milioane. Hârtia a fost valabilă până pe 15 ianuarie. Italienii s-au gândit să facă ei o propunere direct la FCSB de 10 milioane de euro plătibili în 5 ani. FCSB le-a dat un răspuns că vrea 15 milioane.

Apoi m-au sunat italienii și le-am zis că hârtia nu mai e valabilă și că FCSB cere 15 milioane. Până la urmă s-a dorit plata a 13 milioane plus bonusuri. Dar Gigi tot timpul a spus că jucătorul trebuie să plece pe un salariu de minimum un milion.

Eu n-am vorbit niciodată cu jucătorul. Le-am spus italienilor că jucătorul nu vine fără 1,2 milioane de euro salariu”, a mai spus impresarul.

Dennis Man a avut ofertă și de la Sporting Lisabona

După săptămâni întregi în care a fost un adevărat dans amețitor al milioanelor de euro, negocieriele s-au blocat. Gigi Becali a solicitat, în urmă cu puțin timp, o scrisoare de garanție, ca să se pună la adăpost de problemele financiare prin care trece gruparea din Serie A.

„Gigi vrea ăștia 13 milioane în doi ani și jumătate. Gigi vrea o scrisoare de garanție. Parma a mai trecut printr-o situație grea și e normal să se ceară o garanție bancară. Aici s-au cam împotmolit lucrurile.

Sper să am și eu ocazia să văd Parma, dacă nu o să mă uit pe net. Am avut ofertă de mai mult de 7 milioane de euro din SUA. A existat și ofertă de la Sporting Lisabona pentru el. Până la urmă cel care decide este patronul FCSB”, a spus Victor Becali la GSP.

Publicat: 26 01. 2021, 20:42
Actualizat: 26 01. 2021, 21:03