Delegare cu scandal la Voluntari – FCSB! A provocat iureș la meciul roș-albaștrilor cu CFR Cluj, iar Gigi Becali a cerut imediat arbitri străini

Comisia Centrală a Arbitrilor a decis centralul care va conduce meciul FC Voluntari – FCSB, de joi seară, ultimul din cadrul etapei a 28-a din Superligă.

Sebastian Colțescu este cel ales, spre stupefacția lui Gigi Becali, patronul FCSB solicitând arbitri străini chiar în acest sezon după ce „fluierașul” a anulat un gol valabil marcat de Florinel Coman în deplasare cu CFR Cluj, scor 1-1, în runda a 19-a.

Delegare cu scandal la Voluntari – FCSB! A provocat iureș la meciul cu CFR Cluj, iar Gigi Becali a cerut imediat arbitri străini

CCA a fost cel puțin neinspirată când l-a delegat pe Sebastian Colțescu la meciul de joi dintre FC Voluntari – FCSB, cel care încheie etapa a 29-a din Superliga. Centralul născut la Craiova a fost cel care a anulat super-reușita lui Florinel Coman din CFR Cluj – FCSB, scor 1-1, partidă jucată în runda a 19-a din acest sezon.

Sebastian Colțescu va fi ajutat la linii de asistenții Valentin Dumitru Ionel și Cosmin Vatamanu. În camera VAR va fi Radu Petrescu, el fiind ajutat de asistentul Valentin Porumbel, în timp ce al 4-lea oficial a fost ales Alina Ionela Peșu. Să amintim și că, după meciul câștigat de FCSB cu FC Botoșani, scor 3-2, Gigi Becali a avut un derapaj sexist la adresa Cristinei Trandafir, arbitru VAR delegat la respectivul meci.

Nu în ultimul rând, observatorul de arbitri a fost ales Constantin Augustus din Râmnicu Vâlcea. Va fi a 5-a oară în actuala stagiune, când Sebastian Colțescu o arbitrează pe FCSB, după meciurile cu Dinamo (2-1), Farul (1-0), Rapid (1-2) și CFR Cluj (1-1), scrie Fanatik.

Cel mai controversat moment al partidei CFR Cluj – FCSB a avut loc în minutul 52, la scorul de 1-1, când Florinel Coman a înscris cu o execuția fabuloasă de la distanță. Sebastian Colețescu a fost chemat a fost chemat la marginea terenului de George Găman pentru a viziona un eventual fault al lui Valentin Crețu asupra lui Otele, petrecut la jumătatea terenului. după ce a urmărit faza, Colțescu a decis să-i anuleze reușita lui Florinel Coman.

Gigi Becali a răbufnit vehement după această decizie a lui Colțescu, pe care îl considera la acea vreme un arbitru cu deminitate, și a solicitat arbitri străini la meciurile cu CFR Cluj.

”A fost la trei metri de fază. Cum să te iei după Găman? Nu știi ce a făcut Găman cu noi? Mă enervez și fac păcate. Mai trebuie doar ca Vassaras să aducă pe unul care s-o scoată din poartă. Și să vină unul care s-o bage în poartă.

Adică să fie în careu și să dea el gol, cu latul. Să spună: ‘Arbitrul face parte din joc’. Doar Colțescu ne arbitra corect. Aseară mi-am dat seama că e clară treaba. Colțescu e un arbitru cu demnitate.

Trebuia să îi spună lui Găman: ‘Du-te de aici. Eram la 3 metri, am văzut’. Am vorbit cu Mihai Rotaru. O să cer arbitri străini. Ei nu vor. O să îl sun și pe Varga. Dacă refuză Vassaras, sunăm la comisie. De Șucu nu mă interesează.

Nu vreau să joc cu străini în meciurile cu Rapid. Vreau arbitri străini cu Craiova și CFR. Nu vreau să subestimez. Cu echipele cu care cred eu că ar fi un eșec. Ar fi un eșec să nu ne batem cu ei, Craiova și CFR”, spunea Gigi Becali după meciul din Gruia.

Publicat: 28 02. 2024, 23:15