Deian Sorescu, pe picior de plecare de la Dinamo! Tânărul jucător este dorit de CFR Cluj și Universitatea Craiova, dar și în străinătate

Dinamo se află într-o situație fără precedent! Formația din „Ștefan cel Mare” este la doar un pas de retrogradare, iar, din punct de vedere financiar, putem spune că stă chiar mai rău. Astfel, Deian Sorescu (22 de ani), unul dintre cei mai promițători jucători de la Dinamo, este pe cale să plece de la clubul roș-alb.

Deian Sorescu a fost transferat de Dinamo, liber de contract, în vara lui 2018, de la ASU Poli Timișoara.

Deian Sorescu, pe picior de plecare de la Dinamo

De un posibil transfer al tânărului jucător ar fi interesate CFR Cluj și Universitatea Craiova, dar și formații din Rusia sau Germania.

Deși, la începutul stării de urgență, „câinii” erau dispuși să-i dea drumul lui Deian Sorescu pentru câteva zeci de mii de euro, acum, formația din „Ștefan cel Mare” vrea peste jumătate de milion de euro dintr-un viitor transfer al lui Sorescu.

Este de așteptat ca Deian Sorescu să plece în această vară de la Dinamo, având în vedere că este un jucător tânăr de pe urma căruia roș-albii pot obținute o sumă de bani importantă.

Motivul pentru care a ales Deian Sorescu să mergă la Dinamo

Deian Sorescu a povestit, la ProSport Live, despre momentul în care s-a decis să semneze cu formația din „Ștefan cel Mare”.

Acesta susține că Ionel Dănciulescu a venit la Timișoara pentru a-l convinge să vină la formația roș-albă. Conform acestuia, în momentul în care l-a văzut pe oficialul lui Dinamo, tatăl său a început să plângă, acesta fiind un dinamovist înrăit. Astfel, Sorescu nu a mai stat pe gânduri și a semnat cu formația din capitală, deși rivala FCSB era și ea interesată să-l transfere pe tânărul jucător.

„Am mai avut oferte din Liga 1, dar am ales Dinamo pentru că tata este dinamovist. Prima oară când a venit Dănciulescu la Timișoara tata avea lacrimi în ochi, nu l-am mai văzut așa emoționat. Când a venit oferta de la Dinamo nu am mai băgat alte oferte în seamă.

Tata m-a îndreptat spre acest sport și îi mulțumesc! Nu am făcut o alegere rea, nu regret nimic, mă simt bine la Dinamo. Am găsit acel spirit, sigur Dinamo nu va rămâne așa, va reveni unde îi este locul” a declarat Sorescu, la ProSport Live.

725.000 de euro este cota lui Deian Sorescu, conform transfermarkt.com

10 goluri și 10 pase decisive a dat Deian Sorescu în 36 de partide bifate pentru Dinamo, în acest sezon

Publicat: 05 08. 2020, 08:27