Au îngropat securea războiului? Declarațiile dure pe care Gigi Becali și Nicolae Dică și le-au adresat în urmă cu trei ani

Nicolae Dică, actual secund la naționala României, va reveni aproape sigur pe banca celor de la FCSB, asta după ce, în 2018, el și Gigi Becali și-au adresat cuvinte dure.

Nicolae Dică (41 de ani) s-a mai aflat la FCSB, pe postul de antrenor principal, în perioada iunie 2017 – decembrie 2018.

Revenirea acetuia la FCSB ar urma să fie anunțată, în mod oficial, astăzi, 21 mai.

Declarațiile dure pe care Gigi Becali și Nicolae Dică și le-au adresat în urmă cu trei ani

Nicolae Dică și Gigi Becali par să fi îngropat securea războiului, asta după ce, în 2018, cei doi și-au adresat cuvinte dure.

Mai exact, Gigi Becali a avut o declarație critică pentru Nicolae Dică, după ce FCSB fusese înfrântă de CFR Cluj, 0-2. Fapt care a dus la plecarea lui Dică de pe banca formației roș-albastre, în decembrie 2018.

„Jucătorii mei dormeau. Ce să văd? Când suntem conduși, noi băgam fundași. Iese Moruțan, iese Man! Cred că cineva i-a luat mințile lui Dică. E batjocură din partea lui. În mod normal, Dică trebuie să-și dea demisia.

A întrecut orice măsură când a luat decizia să-i scoată pe Moruțan și pe Man și să-l bage pe Stan (n.r. și pe Coman)! Eu nu sunt nebun, nu puteam face așa ceva. Dică a vrut să facă o nebunie, să își bată joc de mine”, a spus atunci Becali, după înfrângerea cu 0-2 în faţa celor de la CFR Cluj.

Reacția lui Nicolae Dică

Replica lui Nicolae Dică a venit la scurt timp după ieșirea patronului de la FCSB.

„Nu este ok ce a spus patronul, așa este și vom vedea în ce situație voi pleca. Îmi pare rău pentru că munca mea de un an și jumătate înseamnă că a fost apreciată cât de cât. Înainte să dea anumite declarații, ar trebui să se gândească că am și eu familie, care urmărește și suferă pentru mine. Păi, vom vedea în ce situație vom pleca. Vom vedea.

Au fost momente când am vrut să plec, am avut și oferte, dar am decis să rămân, pentru că am dorință mare să câștig campionatul. Pentru că am fost întors de anumite persoane. Este cariera mea în joc și voi vedea ce voi face în continuare.

Dacă voi avea echipă, voi antrena, dacă nu, nu voi antrena. Dar voi antrena și voi încerca să pun în practică tot ce am învățat eu, pentru că mi-au arătat jucătorii că atunci când am făcut ceea ce am făcut la antrenament, a ieșit bine. Și au fost foarte multe meciuri, asta îmi dă încredere. Nu regret nimic din ce am făcut”, a spus Dică, la acel moment.

Publicat: 21 05. 2021, 09:31
Actualizat: 21 05. 2021, 09:38