De ce a plecat Mihai Roman de la FCSB? Narcis Răducan a dezvăluit motivul în direct la TV

mihai roman rateaza meciul cu fc botosani din cauza clauzei din contract

Narcis Răducan (44 de ani) a dezvăluit motivul pentru care Mihai Roman (34 de ani) a plecat de la FCSB odată cu transferul lui Cristian Manea (22 de ani), fundașul dreapta sosit sub formă de împrumut pe un sezon de la Apollon Limasol. Directorul sportiv al vicecampioanei a dat vina pe concurența acerbă de pe postul lui Roman.

Luni seara, FCSB a anunța transferul internaționalului Cristian Manea, fost la CFR Cluj, cu care a câștigat de două ori titlul de campion în Liga 1, iar odată cu aducerea fundașului dreapta vicecampioana a anunțat și despărțirea de Mihai Roman, care s-a întors la FC Botoșani. Narcis Răducan a dezvăluit motivul pentru care veteranul a făcut cale întoarsă spre fosta lui echipă.

„Unul dintre motive este, sigur, concurența foarte mare pe post. În condițiile în care ne definitvăm lotul, vor fi și jucători care vor pleca în diferite părți. E normal ca un jucător bun să își dorească situația. Vrea să joace meci de meci”, a spus Narcis Răducan, marți dimineața, la Pro X.

Pe postul de fundaș dreapta, în afara lui Manea, FCSB îi mai are pe Claudiu Belu și Valentin Crețu.

Mijlocaș dreapta la bază, Mihai Roman a fost reprofilat la FCSB, unde a jucat mai mult pe postul de fundaș, în dreapta sau în stânga, depinde de nevoia echipei. Trecut pe la Rapid sau Toulouse, Roman a ajuns la FCSB în vara lui 2018, de la FC Botoșani, iar de atunci a strâns 28 de meciuri, două goluri și a livrat patru assist-uri.

 

Publicat: 03 09. 2019, 12:24
Actualizat: 03 09. 2019, 13:26