DDB aruncă bomba: „Dorin Șerdean a încercat să-l cedeze gratis pe Ahmed Bani la FC Voluntari” + Oficialul dinamovist urma să primească un comision baban!

Ahmed Andrei Mustafa Bani inscrie un gol in poarta lui Octavian Gabriel Valceanu la meciul de fotbal dintre Academica Clinceni si Dinamo Bucuresti, contand pentru play-out-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe Clinceni Arena din Clinceni, duminica 5 iulie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Scandalul la Dinamo continuă și în prima zi de la reunire a lotului pentru reluarea campionatului. DDB anunță că omul spaniolilor, Dorin Șerdean, a dorit să-l cedeze pe Ahmed Bani la FC Voluntari, echipa pregătită mai nou de Bogdan Andone.

Dezvăluirea a fost făcută azi pe contul de Facebook al celor de la Peluza Cătălin Hîldan,

Dinamo va juca primul meci din 2021 miercuri 13 ianuarie, de la ora 19.00, cu Hermannstadt în deplasare. Apoi sâmbătă, 16 ianuarie, ora 20.00, acasă cu Chindia Târgoviște. Dinamo ocupă locul 11 în Liga 1, după 15 etape, cu 16 puncte.

DDB aruncă bomba în ziua reunirii celor de la Dinamo: „Dorin Șerdean a încercat să-l cedeze gratis pe Ahmed Bani la FC Voluntari”

Dorin Șerdean ar fi avut promis un comision de 55.000 de euro de la Voluntari dacă accepta transferul. Conform surselor ProSport, inițial Voluntari i-a oferit dor 50.000 de euro, dar Șerdean a negociat și a cerut 55.000 de euro ca să accepte.

Iată textul comunicatului postat pe pagina de socializare:

„DDB ÎL ÎNTOARCE PE BANI! ȘERDEAN ÎL CEDASE GRATIS, DEȘI NU ARE DREPT DE SEMNĂTURĂ!

Cu așa ceva avem de-a face în conducerea clubului!

Dorin Șerdean a încercat să-l cedeze gratis pe Ahmed Bani la FC Voluntari. Neșansa lui Șerdean a fost că DDB a aflat și a intervenit prompt. S-a discutat cu jucătorul și cu tatăl acestuia.

Concluzia: avem de-a face cu mai multe nereguli de o foarte mare gravitate:

– Dorin Șerdean nu are drept de semnătură.
– Acesta continuă să semneze acte care pun în pericol clubul.
– Jucătorul și tatăl acestuia nu erau de acord cu acest transfer. Bani își dorește să joace la Dinamo.
– Dinamo nu avea niciun beneficiu de pe urma acestui transfer. Pur și simplu pierdeam un jucător valoros și de perspectivă, printr-o simplă neautorizată.
– Nu este prima dată când omul spaniolilor dă dovadă de lipsă de profesionalism și de rea voință în gestionarea clubului.

Transferul urma să aibă loc începând cu data de 28 decembrie 2020. În acordul de transfer este specifiat faptul că jucătorul este cedat GRATIS pe o perioadă NEDETERMINATĂ, urmând ca Dinamo să obțină 20% dintr-un eventual transfer viitor.

Dorin Pavel Șerdean a avut un rol esențial în aducerea lui Pablo Cortacero la Dinamo. Drept răsplată, spaniolul l-a numit pe Șerdean în funcția de Președinte Executiv al Clubului, chiar dacă acesta nu are nici pregătirea, nici priceperea pentru a ocupa această poziție.

Pe lângă faptul că suporterii sunt singurii care aduc bani la echipă și țin clubul în viață, mai trebuie să și reparăm ce încearcă să strice și să distrugă săpașii!

Le cerem și pe această cale domnilor Șerdean și Cortacero să lase clubul Dinamo și să înceteze orice demers care împinge Dinamo către dezastru!”

Dinamo s-a reunit azi, 3 ianuarie 2021, la Săftica

Pregătiți de Ionel Gane (antrenor principal), Iulian Mihăescu (antrenor secund) si Cătălin Mulțescu (antrenor portari), 19 dinamoviști au fost prezenți la primul antrenament al anului, programat în această dimineață, la ora 11:00, în cantonamentul de la Săftica.

Iată, mai jos, lotul prezent la reunire: Mejias Osorio, Mihai Esanu, Aleksander Mitrovic (portari) Andrei Radu, Marco Ehmann, Ricardo Grigore, Florin Bejan (fundași) Alexandru Răută, Paul Anton, Ionut Șerban, Valentin Borcea, Geani Crețu, Ahmed Bani, Janusz Gol, Vlad Achim (mijlocasi) Magaye Gueye, Adam Nemec, Cătălin Măgureanu, Robert Moldoveanu (atacanți).

Publicat: 03 01. 2021, 12:20
Actualizat: 03 01. 2021, 12:33