Dario Bonetti, la primul meci de la revenirea la Dinamo! ProSport l-a surprins înaintea derby-ului cu CFR Cluj | FOTO

Dario Bonetti a revenit la Dinamo, iar joi seara este prezent la primul meci, cel cu CFR Cluj, care va fi LIVE VIDEO ONLINE pe prosport.ro.

Antrenorul italian a fost adus de fanii dinamoviști, iar azi va urmări la lucru echipa lui Jerry Gane, tehnician care probabil nu va mai continua și în 2021 pe banca roș-albilor, după ce în prima parte a sezonului a fost secundul lui Cosmin Contra.

Îmbrăcat într-o geacă neagră, Dario Bonetti a acceptat de la bun început să lucreze gratis la Dinamo, încercând să salveze clubul de la un dezastru. Fost mare jucător în Serie A, la echipe precum Roma, Milan și Juventus, Dario Bonetti a câștigat Cupa României pe banca lui Dinamo (2012), iar un an mai târziu a cucerit și Supercupa României.

Dario Bonetti, primul meci de la revenirea la Dinamo

Partida cu CFR Cluj înseamnă revenirea lui Dario Bonetti la Dinamo, însă deocamdată pe bancă va sta tot Jerry Gane, cel care va pregăti echipa și în ultimul meci oficial din acest an, cel cu Clinceni.

Foarte iubit de fani, Dario Bonetti, care a fost dorit de Chiajna în urmă cu patru ani, a acceptat să lucreze gratis pentru Dinamo, iar suporterii subliniază că tehnicianul „vine în postura de consultant DDB pe probleme sportive”.

În plus, ProSport a scris că italianul a refuzat o ofertă tentantă pentru a salva Dinamo, care mai trăiește doar cu ajutorul ultrașilor, în condițiile în care Pablo Cortacero a uitat să-și respecte promisiunile.

„Dinamo are nevoie de profesioniști. În acest sens, DDB Italia l-a contactat pe Dario Bonetti, cu acceptul boardului DDB.

Răspunsul lui Dario a fost foarte prompt: „Vin gratis. Cu suporteri ca voi se pot face lucruri INCREDIBILE! Împreună putem salva clubul.”

GRAZIE, DARIO!”, a scris Peluza Cătălin Hîldan, după ce l-a adus pe Dario Bonetti la Dinamo.

Publicat: 17 12. 2020, 20:04
Actualizat: 17 12. 2020, 20:25