Dănuț Lupu, critic la adresa fanilor dinamoviști: „Nu au gândit-o bine! Se încăpățânează!”. Ce spune despre înfrângerea cu UTA Arad

Dănuț Lupu, fost jucător important al lui Dinamo, a avut un discurs critic la adresa fanilor-acționari de la Dinamo, pentru faptul că nu au adus mai mulți foști fotbaliști importanți ai „câinilor” în conducerea clubului roș-alb. În plus, Lupu a vorbit despre înfrângerea suferită de Dinamo contra celor de la UTA Arad, 0-1.

Clubul Dinamo a fost preluat, în vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era „Negoiță”. Astfel că echipa este ținută în viață de membrii cotizanți din programul „DDB”.

Dinamo se află pe locul 8 din play-out, cu 15 puncte.

Dănuț Lupu, critic la adresa fanilor dinamoviști

Fostul fotbalist susține că fanii-acționari ai lui Dinamo au făcut anumite greșeli, iar una dintre acestea este reprezentată de faptul că nu au adus mai multe glorii dinamoviste în conducerea clubului.

Dănuț Lupu consideră că nu este normal faptul că Dinamo a pierdut cu UTA Arad, deoarece este o echipă nou promovată. Acesta îi îndeamnă pe jucătorii dinamoviști să se „trezească” și să salveze clubul de la retrogradare.

„Orice e posibil. Una e Cornel Dinu să vina să vorbească cu tine și alta e să vină… Am crezut că cei din actuala conducere a lui Dinamo vor reuși să aducă anumiți foști jucători. Dar ei se încăpățânează. Eu le doresc baftă în continuare, dar e greu.

Au încercat să facă o minune, la început chiar au reușit. Dar eu nu cred că au gândit-o pe termen lung sau, dacă au gândit-o, nu au gândit-o bine. Pentru că lor le trebuie 200.000 de euro pe lună. Ei nu au tras linia, să vadă ceea ce pot și ceea ce nu mai pot.

Eu încă am încredere în jucătorii actuali de la Dinamo. Nu cred că își dorește vreunul din ei să fie în cea mai neagră istorie a lui Dinamo, să fie ei jucătorii care au retrogradat-o. Sper să se trezească. Totuși, am jucat cu o echipă nou promovată. Câteodată, liniștea contează mai mult decât experiența sau valoarea jucătorilor. Problema e că ei nu reușesc să aibă o posesie a balonului”, a declarat Dănuț Lupu, la PRO X.

Publicat: 21 04. 2021, 12:04
Actualizat: 21 04. 2021, 12:08