Daniel Pancu mai dă o palmă celor de la FCSB: „Dacă îmi spunea cineva asta, l-aș fi întrebat dacă a fumat ceva!” Când aștepta prima victorie a Iașiului

Daniel Pancu le mai da o palma celor de la FCSB
Vezi galeria foto - 8 poze

Poli Iași a oferit una dintre marile surprize ale începutului de campionat. Moldovenii au câștigat cu 5-2 cu FCSB, iar Andrei Cristea și compania au urcat până pe locul 4. Daniel Pancu spune că se aștepta ca prima victorie să vină prin luna noiembrie.

Poli Iași are 3 victorii din 5 etape și este pe locul 4 în Liga 1. Daniel Pancu vorbește despre o altă stare de spirit nu doar la echipă, ci și în Iași, acolo unde suporterii erau foarte pesimiști înaintea campionatului.

Daniel Pancu mai dă o palmă celor de la FCSB: „Dacă îmi spunea cineva asta, l-aș fi întrebat dacă a fumat ceva!”

Poli Iași a făcut spectacol cu FCSB și este una dintre surprizele plăcute ale începutului de sezon. Moldovenii au adunat trei victorii, dar cea cu FCSB este de departe cea mai prețioasă.

Daniel Pancu spune că s-ar fi așteptat ca prima victorie să vină abia în luna noiembrie. Antrenorul se bucură că până și starea de spirit din oraș s-a schimbat după ultimele meciurile ale echipei.

„Azi s-a achitat luna iulie. Pentru cei care au venit vara asta încă nu, dar mergem mai departe. Am găsit la Iași cel mai trist oraș, oameni super pesimiști, iar acum văd un entuziasm.. abia așteaptă să revină pe stadion.

Dacă îmi spunea cineva că Poli Iași va avea 9 puncte, l-aș fi întrebat dacă a fumat ceva. De neimaginat. Mă gândeam că dacă în noiembrie aș fi câștigat primul meci, ar fi fost o performanță. Dar le-am spus să ne vedem lungul nasului, dacă nu ne întărim și nu mai transferăm doi jucători buni în iarnă…

Deocamdată, evitarea retrogradării și formarea unui stil plăcut, astea trebuie să fie obiectivele noastre”, a declarat Daniel Pancu la Digi Sport.

Mihai Stoica s-a săturat! Cum a reacționat după cele patru schimbări făcute de Gigi Becali la meciul cu Poli Iași

FCSB a efectuat nu mai puțin de patru schimbări în prima repriză a partidei pierdute contra celor de la Poli Iași, 2-5. Mihai Stoica a fost văzut vorbind la telefon înainte să se efectueze schimbările, iar acesta a recunoscut că Gigi Becali a fost cel care le-a dictat.

„Sigur că deciziile se iau consultând patronul, pentru că altfel nu funcționează niciun club. Că unii au ieșit și au spus că fac asta și alții nu recunosc e cu totul altceva.

Noi care suntem în lumea fotbalului știm foarte bine ce se întâmplă la toate echipele. La noi nu există autonomie pentru antrenori cum este în Premier League, unde antrenorul își alege jucătorii.

Că Gigi se implică, știm cu toții. Ce rost are să vorbim mereu aceeași chestie, încetați cu asta pentru că știm toți! Și știți asta, știm cu toții. Ce vreți să urmăriți până la urmă”, a declarat Mihai Stoica.

Publicat: 30 09. 2020, 17:32
Actualizat: 30 09. 2020, 17:33