Daniel Isăilă, liber de contract după 5 ani în zona Golfului! „Sunt oportunități în viață pe care trebuie să știi să le alegi”

Fotbalul românesc îl sărbătorește astăzi, 29 iunie, pe antrenorul Daniel Isăilă, care aniversează 51 de ani. Fotbalist respectat la FC Brașov și Rapid, Isăilă are succes și în antrenorat. De cinci ani este plecat în străinătate unde a antrenat în zona Golfului. Mai întâi, doi ani în Arabia Saudită, după care a stat timp de trei ani la formația Baniyas din Emiratele Arabe Unite.

Vacanță în Grecia

De ziua sa, Isăilă se află, în vacanță, în Grecia, alături de familie și câțiva prieteni. „Am intrat vertiginos în a doua jumătate de secol. Sunt mulțumit de tot ce am realizat în viață și ca fotbalist și ca antrenor.

Am o familie superbă, o soție minunată și trei fete de care sunt tare mândru. Sunt în vacanță în Grecia, sunt cu familia și câțiva prieteni și mă bucur că putem fi împreună de ziua mea”, a spus Daniel Isăilă.

E liber de contract. „România? Niciodată să nu spui niciodată!”

Acum este liber de contract după ce tocmai a încheiat un mandat de trei ani la Baniyas. Brașoveanul nu se grăbește să revină rapid în antrenorat.

„Timp de cinci am antrenat în Golf, m-am adaptat și mă bucur că sunt apreciat. Am stat trei ani la Baniyas, e ceva atipic pentru această zonă pentru că se știe cât de des se schimbă antrenorii. Am fost cel mai longeviv antrenor din Emiratele Arabe Unite, după olandezul Marcel Keizer, tehnician la Al Jazira. În cei cinci ani din Golf mi-a lipsit doar muntele, mai ales că eu sunt din Brașov. Am avut oferte după despărțirea de Baniyas, nu am ajuns la un acord, așa că aștept alte propuneri.

Sunt oportunități în viață pe care trebuie să știi să le alegi și să profiți de ele la momentul respectiv. Sunt deschis la discuții, acum vom vedea. România? Niciodată să nu spui niciodată. Nu știi unde te duce viața. Am avut și în trecut oferte din România, dar nu am fost să fie. Acum chiar mă bucur de vacanță”, a spus cel poreclit „Nașul” în fotbalul brașovean. Din staff-ul lui Isăilă cu care a lucrat în Emirate au făcut parte 4 români: brașovenii Dumitru Stângaciu și Gabriel Kajcsa, dar și Sorin Cornea și Marian Ungureanu.

  • Isăilă are două trofee cu Astra, Cupa și Supercupa României, a fost secundul lui Anghel Iordănescu la ultimul EURO la care a participat România și a construit din temelii echipa națională U 21 a României care avea să scrie istorie la EURO în 2019.
  • FC Săcele, FC Brașov (secund și apoi principal), Sportul Studențesc, ASA Tg. Mureș, Astra Giurgiu, naționala României (secund), naționala U21, Al Hazem și Baniyas sunt echipele antrenate de Daniel Isăilă din 2006, de când a devenit antrenor.
  • Daniel Isăilă este căsătorit de 26 de ani cu Valentina, fostă scrimeră de performanță, care a făcut parte din lotul național, colegă de echipă cu Laura Badea. Ei au împreună trei fete, Doris Carolina (21 ani), Ribana Lucia (15 ani) şi Melisa Antonia (13 ani).
Publicat: 29 06. 2023, 18:18