Dani Coman, răspuns tăios după ce Constantin Budescu s-a plâns că Ioan Niculae nu-l lasă să plece la FCSB. Ce mesaj are pentru jucătorul curtat de Gigi Becali

Se ivesc zorii unui nou conflict la Astra Giurgiu. Constantin Budescu s-a plâns că Ioan Niculae nu-l lasă să plece la FCSB. Președintele Daniel Coman a luat imediat poziție. A spus că nu este nimic adevărat și a dezvăluit că la club nu a sosit nicio ofertă.

Constantin Budescu mai are contract până în vară cu Astra Giurgiu. Ioan Niculae i-a propus o nouă înțelegere, dar nu s-a ajuns încă la un numitor comun.

„El nu a semnat niciun alt contract cu noi!. E adevărat, actualul angajament e valabil până la vară”, a declarat Dani Coman pentru Digi Sport.

Jucătorul este curtat și de Gigi Becali. Patronul FCSB îl vrea imediat, dar nu este de acord să plătească 900.000 de euro, clauza de reziliere. „De ce să dau atâția bani, când pot să-l iau gratis în vară” a transmis patronul Gigi Becali. Și Kayserispor îl vrea pe magicianul din Liga 1, dar nici turcii nu vor să plătească aproape un milion de euro pentru jucător care pleca gratis peste câteva luni.

Dani Coman, răspuns pentru Constantin Budescu

Daniel Coman a vorbit despre supărarea lui Constantin Budescu. Jucătorul s-a plâns că nu este lăsat să plece la FCSB.

„Budescu este un fotbalist de valoare, care poate pleca oricând de la Astra, contra unei sume corecte. Pe adresa clubului, în acest moment, nu există nicio ofertă pe numele lui. Nu este adevărat că domnul Niculae nu-l lasă să plece la FCSB”, a spus Coman, pentru digisport.ro.

Constantin Budescu, atac la adresa patronului Ioan Niculae

Constantin Budescu a spus de mai multe ori că este gata să negocieze cu orice echipă. Jucătorul este nemulțumit că patronul Ioan Niculae vrea toți banii din clauza de rezilere.

„Cu domnul Niculae am vorbit înainte să începem campionatul, mi-a spus câteva lucruri, dar nu am ajuns la nimic deocamdată. Cu domnul Gigi Becali la fel, mi-a spus că mă vrea la Steaua (n.r – FCSB), dar trebuie să vorbească cu cei de la Astra.

Dacă ei se înţeleg, probabil că o să merg. Dar, din ce am înţeles, este foarte greu, pentru că domnul Niculae nu vrea să mă lase. Nu e numai după mine, mai am contract 5 luni. Este adevărat, pot semna cu orice echipă, dar dacă o să semnez şi nu mă lasă (n.r. – patronul Astrei), probabil o să stau pe aici şi n-o să joc. Vom vedea”, a declarat Budescu.

Publicat: 22 01. 2021, 16:59