Dan Vasilică, preparatorul fizic dat afară de Adrian Mititelu, a vorbit despre demiterea de la FCU Craiova: „Presiunea a fost permanentă!”

Preparatorul fizic Dan Vasilică a fost dat afară de Adrian Mititelu după cinci ani petrecuți la FCU Craiova.

Apreciat de o parte dintre fani, hulit de alții, Dan Vasilică a rememorat ce a însemnat pentru el experiența din Bănie, unde a fost preparator fizic și antrenor interimar, fiind catalogat mai mereu ca omul de încredere al conducerii.

Dan Vasilică a vorbit după ce a fost dat afară de Mitititelu de la FCU Craiova

Fostul oficial al FCU Craiova a dezvăluit că nu ar fi fost dat afară, și că decizia încetării contractului ar fi venit de comun acord și pe cale cât se poate de amiabială. Totuși, ruptura vine după meciul pierdut acasă cu CFR Cluj, în care patronul Adrian Mititelu a condamnat în termeni foarte duri condiția fizică precară a jucătorilor.

„O perioadă foarte frumoasă, plină de realizări. Ne doream anul acesta mai mult, dar e normal pentru un club cu un ADN care știe ce înseamnă Oltenia, știe ce înseamnă dorința de a câștiga. Meritam să jucăm și în cupele europene, nu am pierdut chiar corect acel meci cu CFR Cluj. E un parcurs pe care îl cataloghez chiar bun, o experiență foarte bună. Am lucrat alături de oameni deosebiți. N-am avut decât de câștigat din această perioadă. Nu a fost un motiv anume. Practic, a fost o decizie comună. Și eu aveam nevoie de o pauză. Presiunea e foarte mare, responsabilitatea. O resimțeam permanent. Până la urmă, e un lucru firesc. Nu cred că ar trebui să mire pe cineva din fotbal că s-a produs despărțirea. Cred că, mai curând, sunt rare situațiile în care un antrenor sau un preparator fizic rămân atât de mult la echipe din România”, a declarat Dan Vasilică pentru Gorjeanul.

Dan Vasilică dezvăluie că nu s-a lăsat intimidat de presiunea de la Craiova

Preparatorul fizic a vorbit și despre momentele grele trăite la FCU Craiova, echipă cu suporteri foarte pretențioși. Dan Vasilică susține că din acestă cauză, presiunea a fost mare la echipă, însă pentru el personal, presiunea nu l-a intimidat, ci l-a făcut mereu să progreseze.

„Trăim în Oltenia și asta ne ocupă tot timpul. Suporterii sunt foarte exigenți. Nu doar cu mine. Cu orice jucător, indiferent că are un parcurs foarte bun, dacă prinde un meci mai slab, presiunea este enormă. Presiune pusă inclusiv pe finanțator, care bagă milioane de euro și care și-a sacrificat, în anumite momente, și libertatea. Dar, ca un simplu angajat, un simplu preparator fizic, un antrenor, presiunea a fost permanentă. Cine nu iubește această presiune în fotbal, nu poate să progreseze. Eu am iubit această presiune. Mi-am dorit doar cluburi unde presiunea este foarte mare. Dacă ești într-o zonă de confort, nu ai cum să progresezi. Presiunea celorlalți te obligă”, a mai spus Dan Vasilică

În cariera sa de preparator fizic, Dan Vasilică a mai trecut pe la Pandurii Târgu Jiu, Csikszereda și FC Argeș, iar ca antrenor le-a pregătit pe Internațional Bălești, Gloria Bistrița și Șirineasa (actuala Viitorul Târgu Jiu).

Publicat: 22 02. 2024, 09:44
Actualizat: 22 02. 2024, 12:09