Dan Tudorache, pus la zid! PNL a emis un comunicat extrem de dur la adresa edilului: „Folosește numele lui Mircea Lucescu în scopuri electorale! Manipulări politicianiste ale unui primar incompetent”

PNL, filiala Sectorului 1, a emis luni, 2 decembrie, un comunicat în care-l desființează pe Dan Tudorache, primarul Sectorului 1. Edilul e acuzat că se folosește de numele lui Mircea Lucescu pentru a-și face campanie electorală.

„După ce presa sportivă a publicat, zilele trecute, o serie de declarații ale primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, despre implicarea sa în discuțiile cu Mircea Lucescu privind întoarcerea la Rapid, ca manager general, PNL Sector 1 trage un semnal de alarmă privind folosirea acestui subiect extrem de important pentru lumea fotbalului doar în scopuri electorale.

PNL Sector 1 salută eventuala reîntoarcere a lui Mircea Lucescu în fotbalul românesc și consideră că orice contribuție a legendarului fotbalist și antrenor va pune clubul de fotbal Rapid București pe o nouă traiectorie, binemeritată în raport cu istoria acestei mari echipe.

Însă, în același timp, considerăm inoportune și lipsite de fair-play declarațiile primarului PSD Tudorache, care pretinde ca este autorul moral al acestei mutări, fără să explice exact în ce calitate discută cu Mircea Lucescu, ce rol are Primăria în aceste negocieri și ce promisiuni face, din poziția sa întâmplătoare și trecătoare.

Totodată, îi transmitem lui Mircea Lucescu, ca cetățeni și suporteri de bună-credință, rugămintea de a nu compromite o carieră ireproșabilă prin susținerea unor jocuri politice care au ca scop doar atragerea de capital electoral, în interesul unui partid și unui primar preocupat doar de jocurile personale, nu de bunăstarea cetățenilor.

De asemenea, îi asigurăm pe toți suporterii rapidiști că toate proiectele publice transparente și eficiente, care vizează clubul Rapid, vor avea susținerea deplină a PNL.

În final, vă propunem lectura unui interviu cu primarul Tudorache, de anul trecut, publicat chiar de site-ul suporterilor rapidiști. Concluzia nu face decât să confirme că Tudorache folosește numele Rapid (și mai nou și al lui Mircea Lucescu) doar pentru capital electoral.

„..Academia Rapid a fost susţinută doar moral de Primăria Sectorului 1…Pare totuşi însă un pic cam puţin pentru o echipă care joacă cu o inscripţie mare, în loc de numele jucătorilor, pe spate „Primăria Sectorului 1”. Cu atât mai mult cu cât primarul PSD a primit tricou de campion municipal, dar a fost şi primul care a ridicat Cupa României pe Bucureşti…”, se arată în comunicatul PNL.

“Îi solicităm primarului Sectorului 1 să facă o întâlnire publică pe acest subiect și să clarifice toate așa-zisele garanții pe care le oferă, cu doar câteva luni înainte de încheierea mandatului său, ce fonduri publice intenționează să implice și pe ce sunt bazate eventualele sale promisiuni. Știm că disperarea este mare și că Tudorache se agață de orice subiect care ar putea aduce voturi, la finalul unui mandat în care a excelat în absențe și tunuri din bani publici, dar îl somăm să înceteze cu manipulările privind rolul său în această posibilă mutare extrem de importantă pentru lumea fotbalului și pentru fanii echipei Rapid.

Ar fi o mare bucurie ca Mircea Lucescu să revină și sunt convins că orice decizie de acest gen are la bază dragostea sa pentru echipă și pentru fotbalul românesc, nu manipulările politicianiste ale unui primar incompetent”, a spus Sebastian Burduja, președintele PNL Sector 1, conform gsp.ro.

Dan Tudorache: „Azi ar trebui să mă văd cu Mircea Lucescu pentru a-şi da acceptul să vină la Rapid”

Tudorache spune că Mircea Lucescu se va ocupa de strategia de transferuri, va asista la antrenamentele antrenorului Daniel Pancu, iar „promovarea este obţinută” odată cu sosirea reputatului tehnician. „Astăzi (n.r. – luni) după-amiază ar trebui să mă întâlnesc, cel târziu mâine, şi să batem în cuie faptul că îşi dă acceptul. Cred că asta ar trebui să facă Mircea Lucescu, să fie manager general. Lucescu se va ocupa de tot ceea ce înseamnă partea sportivă şi transferuri. Echipa Rapid are deja antrenor, dar are nevoie şi de un , a declarat Tudorache, luni, la Pro X.

Publicat: 02 12. 2019, 12:44