Dan Șucu a fost prezentat la Rapid! Noul acționar anunță investiții de milioane de euro pentru giuleșteni. Daniel Niculae: „E un moment istoric”

Miliardarul Dan Șucu a luat cuvântul pentru prima oară de când a ajuns la Rapid. Discursul său a fost susținut de o prezentare cu multe fotografii care sunt afișate pe un imens monitor.

Omul de afaceri este noul investitor de la Rapid, după ce a preluat 50% din acţiunile clubului de la Victor Angelescu.

Iar acesta a început deja să se implice financiar la noul său club, anunțând un buget de 7 milioane de euro anual. Sumele cheltuite pentru infrastructură depășesc 10 milioane de euro.

Dan Șucu a fost prezentat la Rapid! Noul acționar anunță investiții de milioane de euro pentru giuleșteni. Daniel Niculae: „E un moment istoric”

Iată mai jos cele mai relevante declarații culese de la această conferință de presă:

„Nu am pedigree de rapidist, dar sper să fac foarte multe pentru echipa din Giulești. Vă prezint baza Rapidului, fosta arenă Constructorul, pe un teren de trei hectare. Tot ce am făcut nu e făcut ca o investiție, e ca un părinte pentru copii.

Cealaltă bază a clubului va fi cea Mobexpert, fosta bază Coresi, vor fi doar copii aici, adică fotbal de masă. Va fi pusă o copertină pentru a-i proteja.

Va fi și o zonă pentru părinți, un teren pentru părinți și unul pentru mame, pentru doamne, ceva aerobic. Tot ce e la Coresi e o investiție de 2 milioane de euro. Toate aceste investiții sunt private, din sursele mele de business.

Totul se bazează pe seriozitate, dvs. credeți că nu s eva putea, eu vă spun că se va putea. Cum o vom face? Sunt două planuri: cel sportiv și cel organizațional. Mai există o competiție pentru asigurarea de condiții de zone sportive.

Dan Șucu nu vrea să implice banii publici la Giulești

Vom avea anul acesta un buget de 7 milioane de euro. Nico trebuie să aibă un traseu clar pentru acest an, pentru anul viitor și pentru peste doi ani. Anul acesta va avea 7, anul viitor va avea 10 și peste 2 ani va avea 14. Până la 24 mai e puțin.

Nu avem nicio dorință pentru a intra în parteneriat cu statul, cu vreo primărie. Nu ne interesează, plătim taxe în conformitate cu legile statului român.

Cei doi copii ai mei joacă la Rapid, sunt bucuros, îmi doresc să nu bea, să nu fumeze, să nu se drogheze. Să-i ajut pe ei și implicit pe ceilalți copii.

Nu vrem doar să fim campioni. Contează și cum ajungem acolo. Vrem ca fanii să fie mândri de ceea ce realizăm noi aici.

Domnul Victor Angelescu are drept prevalare. Dacă avem păreri contrare, el decide. Așa am stabilit”.

Victor Angelescu: „Sunt foarte mândru de ce am realizat”

UPDATE: Daniel Niculae vorbește și el despre venirea lui Dan Șucu:

„Este o clipă istorică. Va fi un viitor frumos pentru Rapid”, primele cuvinte ale noului investitor.

UPDATE ORA 13.00 Primul vorbește Victor Angelescu:

„Mă bucur că am definitivat acest parteneriat cu Dan Șucu! Sunt foarte mândru de ce am realizat. Ne-am îndeplinit obiectivul de a ajunge în Liga 1 și acum de a aduce un investitor important”

Dan Șucu a fost confirmat ieri, pe 24 mai, drept noul acționar al Rapidului. Așa cum ProSport a anunțat în exclusivitate, fondatorul Mobexpert a preluat 50% din pachetul de acțiuni. Miercuri, 25 mai, de la ora 13 va avea loc și prezentarea oficială a acestuia la Rapid. Șucu va apărea alături de Victor Angelescu și Daniel Niculae, pe stadionul Giulești.

Rapidul intră, astfel, într-o nouă eră. Șucu și Angelescu promit investiții masive, pentru a readuce clubul în topul fotbalului românesc. Aceștia au anunțat că obiectivul este ca Rapid să devină o echipă care se luptă la campionat, an de an.

Preluarea clubului de către Șucu vine la momentul oportun pentru giuleșteni. Rapidul a adunat datorii de 6.3 milioane de euro, sumă care ar putea fi acoperită, în parte, de noul acționar.

Rapidul este în mijlocul unui proces cu un fost jucător

Julio Cesar, fost fotbalist în Giulești în perioada 2008-2009, a câștigat recent un proces intentat clubului Rapid. Astfel, comisiile au decis că brazilianul are de primit 400.000 de euro, în salarii restante, plus penalități în valoare de 200.000 de euro. Toate acestea pentru un fotbalist cu 17 meciuri în tricoul giuleștenilor.

În cazul în care clubul nu va respecta decizia, situația s-ar putea agrava: clubul ar putea fi depunctat sau penalizat de către comisii. Mai mult, ar fi și alți fotbaliști în aceeași situație, datoriile totale ridicându-se la aproximativ 4 milioane de euro.

Totuși, odată cu sosirea lui Dan Șucu, există speranța că aceste probleme vor deveni istorie pentru Rapid. Omul de afaceri va avea atribuții administrative la clubul din Giulești, urmând a se ocupa de astfel de situații.

 

Publicat: 25 05. 2022, 09:38
Actualizat: 25 05. 2022, 13:58