Dan Petrescu vrea să iasă la pensie! Ce-i mai lipsește „Bursucului” ca să poată renunța la antrenorat

Dan Petrescu a scris istorie în fotbalul românesc nu doar ca jucător, ci și ca antrenor. Tehnicianul echipei din China, Guizhou, a precizat că mai are un obiectiv de bifat, apoi poate să iasă la pensie.

Mi-aș dori ca al treilea campionat să-l iau cu altă echipă din România. Pot să ies la pensie fără probleme după„, a declarat Dan Petrescu, potrivit sport.ro. Antrenorul a luat de două ori titlu Ligii I. Prima dată în 2009 cu echipa Unirea Urziceni, iar al doilea a fost cel câștigat sezonul trecut pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj.

Numele lui Dan Petrescu a fost de mai multe ori pus pe masa negocierilor cu FCSB, însă patronul roș-albaștrilor, Gigi Becali a declarat că: „Nu l-am adus la FCSB pentru că îi înjură pe fotbaliști”. „Bursucul” nu a rămas indiferent la afirmația latifundiarului.

A fost o declarație deplasată a domnului Becali și el trebuie să se gândească că relația mea cu jucătorii a fost tot timpul excelentă oriunde am antrenat„, a spus antrenorul, care știe adevăratul motiv din cauza căruia echipa lui Teja ar putea rata și anul acesta titlul:

La FCSB numai ei ar putea să piardă. Schimbarea antrenorului și venirea altor jucători, nu aduc decât probleme„.

Mihai Teja a fost numit noul tehnician al roș-albaștrilor, după ce Nicolae Dică a plecat de la echipă la finalul anului 2018, după eșecul 0-2, în fața campioanei României, CFR Cluj.

Publicat: 05 01. 2019, 17:24
Actualizat: 05 01. 2019, 17:49