Dan Petrescu dă ultimele detalii despre excluderea lui Gabriel Debeljuh din lotul lui CFR Cluj: „Au fost abateri repetate! Dacă nu e disciplină, nu ai ce să cauți la prima echipă”. Ce urmează pentru atacantul ardelenilor

Dan Petrescu in meciul de fotbal dintre CFR Cluj-KuPs Kuopio din play-off-ul Ligii Europa, disputat pe stadionul “Dr. Constantin Radulescu” din Cluj-Napoca, joi, 1 octombrie 2020.© FOTO:Flaviu Buboi / Sport Picture
Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Petrescu l-a exclus din lotul lui CFR Cluj pe Gabriel Debeljuh din cauza abaterilor disciplinare, dar spune că atacantul va primi ocazia să revină pe calea cea bună.

Gabriel Debeljuh a fost trimis de către Dan Petrescu la echipa secundă din cauza episoadelor repetate de indisciplină și antrenorul așteaptă acum să vadă dacă fotbalistul a înțeles mesajul. El va rămâne exclus din lotul fornației din Liga 1 până în momentul în care va demonstra că merită să fie reprimit.

În cazul în care nu îl va convinge pe Dan Petrescu, vârful de atac ar putea pleca din Gruia chiar în această iarnă.

Gabriel Debeljuh, testat de Dan Petrescu

Antrenorul liderului CFR Cluj, Dan Petrescu, spune că Gabriel Debeljuh va rămâne la echipa a doua până când va demonstra că a înțeles care sunt pretențiile sale. Tehnicianul a menționat că l-a exclus din lotul primei formații după episoade repetate de indisciplină, fără a oferi multe detalii, și a spus că preferă să folosească fotbaliști mai slabi, dar care nu creează probleme grupului.

Dan Petrescu este de părere că oricine merită o a doua șansă, astfel că Debeljuh va avea ocazia să își spele păcatele.

„La mine, dacă nu e disciplină și ai abateri nu ai ce să cauți la prima echipă! Fără disciplină nu accept să lucrez cu niciun grup. Cine greșește, plătește. Au fost abateri repetate ale lui și e o problemă internă. Eu am decis ca o perioadă el să nu mai facă antrenament cu echipa mare. N-avem prea multe soluții în atac, dar prefer să joc cu fotbaliști care vor să joace la CFR, se antrenează bine, sunt serioși și nu fac probleme grupului.

Orice jucător care face probleme nu are ce căuta la echipă! Vedem acum, o perioadă, cum se comportă. Dacă va continua așa, nu va reveni. Dacă va avea o atitudine bună și va înțelege că a greșit va fi reprimit. De el depinde. Dacă se comportă normal și bine și are o atitudine corectă… Nu i-am dat cartonaș roșu, i-am dat cartonaș galben. Mie îmi place unui jucător să-i mai dau o șansă. Mi se pare corect să-i mai dai o șansă. Să vedem atitudinea lui”, a declarat Dan Petrescu în cadrul unei conferințe de presă.

În aceste condiții, Billel Omrani și Denis Alibec vor duce greul ofensivei lui CFR Cluj cel puțin în următoarea perioadă, până când se va clarifica situația lui Gabriel Debeljuh.

Publicat: 29 10. 2021, 17:55
Actualizat: 02 11. 2021, 00:24