Cutremur în fotbalul românesc! Parlamentul votează săptămâna asta: Steaua, CS Dinamo și toate cluburile de drept public pot juca în Superliga! Lovitură teribilă pentru FCSB și Gigi Becali prin modificarea Legii Sportului. EXCLUSIV

ProSport a intrat în posesia unor informații de ultimă oră despre un plan care poate răsturna întreaga hartă a fotbalului românesc, plecând de la Superliga. Le dezvăluim în exclusivitate, împreună cu toate detaliile despre scenariul cu impact major pus deja în mișcare!

Politicienii au pregătit o acțiune în regim de urgență cu efect revoluționar: Steaua, echipa Ministerului Apărării Naționale, și CS Dinamo, echipa Ministerului de Interne din Liga 2, să poată promova în Superliga, la fel toate celelalte cluburi de drept public!

Proiectul „pe repede înainte” oferă posibilitatea ca toate cluburile de drept public să poată evolua în primul eșalon, iar asta s-ar putea întâmpla chiar de la finalul acestui sezon. Practic, orice club de drept public din Liga 2 care ar obține promovarea sportivă în ediția 2025/2026!

Lovitură teribilă pentru FCSB și Gigi Becali, în special, poate și pentru SC Dinamo 1948 din Superliga, și implicit ajutor uriaș pregătit pentru toate cluburile organizate azi într-o formă care nu le permitea promovarea în primul eșalon.

Steaua și CS Dinamo, drept de promovare în Superliga: „Vot miercuri în Parlament”

Pentru ca Steaua, CS Dinamo și alte cluburi de drept public să poată evolua în Superliga, există doar două variante, pe care le-a prezentat public aici și Răzvan Burleanu, președintele FRF. Fie modificarea formei lor de organizare (spre ONG sau societate pe acțiuni), fie modificarea Legii Sportului. De ce modificarea acestei legi?

Pentru că, în prezent, Legea Sportului spune că astfel de cluburi, de drept public, nu se pot afilia la o ligă profesionistă, nu sunt asimilate drept cluburi profesioniste. LPF, care organizează Superliga, impune acest statut pentru cluburi, fiind Liga Profesionistă de Fotbal. Atenție: UEFA permite existența și funcționarea cluburilor de drept public la orice nivel competițional intern! Așadar, doar prevederile actuale ale Legii Sportului, în contextul funcționării Superligii sub organizarea LPF, sunt impedimentul. Unul care e pe cale să dispară!

Sursele noastre dezvăluie că politicienii au pregătit un plan prin care vor modificarea de urgență a Legii Sportului astfel încât cluburile de drept public să poată activa în Superliga! Iată detaliile:

Inițiativa pe care Vasile Dâncu și Bogdan Matei au avut-o acum doi ani a reapărut, e fix aceeași formă a modificărilor de lege, cu susținere politică importantă. În 2023 a fost o inițiativă pornită de Dâncu și Matei fără susținerea masivă a partidului lor, de aceea nici n-a avut șanse de reușită. Acum există o presiune politică uriașă, există susținere și de la alte partide, sunt șanse mari ca Legea să se schimbe extrem de rapid. Concret, în lege, la definiția cluburilor sportive profesioniste se vor adăuga și persoanele juridice de drept public, practic cluburile de drept public vor fi asimilate ca fiind profesioniste”

Când și cum urmează să se întâmple lucrurile, dacă planul merge așa cum a fost gândit? Mâine și miercuri, zilele decisive!

Azi, luni, 23 iunie, a fost depusă propunerea de modificare a Legii la comisiile din Camera Deputaților. Chiar mâine va intra în dezbatere și poimâine, miercuri, 25 iunie, va intra direct la vot în Parlament. La cum se simt lucrurile, șanse să primească aviz pozitiv de la comisii și să se voteze pozitiv și în Parlament, pentru aceste modificări. Apoi urmează doar să promulge legea președintele Nicușor Dan și să apară în Monitorul Oficial. Și gata, intră în vigoare!”

Cluburile de drept public ar putea beneficia de noua lege chiar din acest sezon

În 2023, inițiativa lui Vasile Dâncu și Bogdan Matei, oameni politici PSD, iar ultimul devenit astăzi președinte al Autorității Naționale pentru Sport, nu a avut sorți de izbândă. Proiectul de modificare a Legii Sportului a fost retras atunci chiar de către Vasile Dâncu, pe parcursul procedurilor, după ce acesta nu primise avizul consultativ al Consiliului Legislativ și al altor comisii parlamentare. Explică sursele noastre:

Avizele acelea erau doar consultative, ar fi putut să meargă mai departe cu modificările Legii spre votare, dar Dâncu și Matei au simțit că nu aveau susținere. Acum e cu totul alt context, e în interesul mai tuturor partide să susțină proiectul. Iar totul se face atât de repede tocmai ca promovarea celor de la Steaua, CS Dinamo sau a oricăror alte cluburi de drept public să fie posibilă chiar de la finalul sezonului acesta, dacă se va obține sportiv”

Legea Sportului modificată, după cum am dezvăluit mai sus că se pregătește, ar fi aplicabilă după publicarea în Monitorul Oficial. Dacă pașii se vor face în ritmul preconizat de sursele noastre, atunci Legea în noua formă ar urma să fie deja în vigoare cu o săptămână înainte de startul sezonului competițional. Noul sezon începe în Superliga în week-end-ul 10-12 iulie, iar Liga 2 e programată să înceapă abia pe 2 august! Așadar, teoretic, Steaua și CS Dinamo ar putea promova încă de vara viitoare în Superliga!

Dinamo București a devenit caz unic în lume: trei cluburi diferite în primele trei ligi, aceeași denumire! Cum s-a ajuns aici, profilul complet al fiecărei echipe și ce șanse sunt de unificare. EXCLUSIV

„Chiar dacă avizul comisiei e negativ, tot se votează în Parlament! Dar se reia circuitul”

Care ar fi obstacolele potențiale pentru ca modificările Legii Sportului să nu se aplice începând cu acest sezon competițional?

Există două variante. Una ar fi ca promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial să nu se facă în timp util, raportat la startul sezonului fotbalistic. A doua ar fi ca mâine, în comisii, să nu se primească aviz favorabil. Atunci se merge totuși la vot în Parlament, iar dacă acolo se votează favorabil, se reia tot circuitul procesului legislativ, iar asta ar dura probabil suficient cât să nu mai poată fi aplicată noua Lege cu începere din acest sezon fotbalistic”

În concluzie, dacă avizul comisiilor nu e favorabil, dar Parlamentul votează totuși pentru noile prevederi, proiectul Legii reia tot circuitul legislativ, de la comisiile inițiale etc. Varianta în care cutremurul în Superliga să nu se producă este doar cea în care, potrivit surselor noastre, comisiile nu dau aviz favorabil, și nici Parlamentul nu votează pentru modificarea Legii Sportului.

Dacă avizul comisiilor va fi mâine favorabil iar Parlamentul va vota, miercuri, în aceeași direcție. Steaua București, echipa Ministerului Apărării Naționale, și CS Dinamo București, echipa Ministerului de Interne, ambele în Liga 2 după ce alb-roșii au reușit promovarea chiar în această vară din Liga 3!, ar avea drept de promovare în Superliga. Destul de probabil, încă din acest sezon O lovitură teribilă pentru FCSB și Gigi Becali, pe de o parte, dar cu efect potențial și pentru SC Dinamo 1948 din Superliga!

Mai departe, lista efectelor în întreg fotbalul românesc e dificil de cuantificat acum, tocmai din cauza amplitudinii pe care o pot avea acestea.  Pe de-o parte, pentru că în Superliga ar concura, față în față, cluburi 100% private, precum CFR Cluj, Universitatea Craiova, Rapid București sau Farul Constanța cu cluburi 100% de drept public, ba chiar și cluburi departamentale!

Pe de altă parte, inclusiv cluburile care în prezent evoluează în Liga 3, spre exemplu, cu puternică susținere de la nivelul autorităților publice, pot spera să ajungă în Superliga fără modificarea formei de organizare sau prin alte pârghii similare!

Publicat: 23 06. 2025, 18:58
Actualizat: 23 06. 2025, 20:29