Cum se prezintă Steaua la startul unei noi ediții de campionat. Rădoi are posturile acoperite, dar există diferențe de valoare între titulari și rezerve. Apărarea e punctul forte, axul central e fragil

  • Steaua va disputa sâmbătă, de la ora 21:00, prima partidă din noua ediție de campionat, cu Petrolul. Meciul va fi transmis de Digisport, Dolcesport, Look TV și Antena 1 

Înaintea startului din Liga 1, ProSport vă prezintă o analiză post pe post a echipei campioane, din care reiese că Mirel Rădoi, deși are acoperite toate locurile în echipă,  poate sta liniștit doar în privința apărării. Pe benzi sunt multe soluții, dar e diferență de valoare între titulari și rezerve, iar axul central nu e unul solid care să susțină echipa de la meci la meci.

Cu acest lot, Steaua poate câștiga campionatul, poate ajunge în grupele Ligii Campionilor, aici mai degrabă datorită faptului că e cap de serie, dar nu va face față niciodată unei astfel de competiții cu jucătorii luați de la echipe retrogradate. Ceea ce e suficient pentru ambițiile lui Becali, care urmărește doar profitul imediat, nu depășirea performanțelor de la an la an.

PORTAR

După plecarea lui Arlauskis, suporterii sperau în aducerea unui goal-keeper experimentat, de nivelul lituanianului. Dar, până la urmă, conducerea a luat o decizie bună și s-a considerat că Niță și Cojocaru pot asigura buturile, unde un al treilea portar foarte tânăr, Ionuț Poiană (17 ani) poate crește în umbra lor. Cu ei te poți califica în grupele Ligii Campionilor și poți lua un nou titlu în România, adică obiectivele pe care Becali și le-a propus. Singura grijă e să dai dovadă de inspirație când alegi între Niță și Cojocaru, iar Rădoi, pare-se că va miza pe portarul de 19 ani. O decizie ușor riscantă, dar de înțeles din punct de vedere comercial, pentru că se speră exportarea internaționalului de român de tineret, în timp ce Niță, la 28 de ani, nu mai poate aduce vreun profit clubului.

FUNDAȘ DREAPTA

Rădoi stă foarte bine la acest capitol, dar contează foarte mult cum va gestiona concurența pe acest post. A început în Supercupă cu Râpă și probabil îl va prefera pe Alcenat, pentru că de asta l-a achiziționat Becali. Dar până americanul se va adapta la Steaua, Papp e oricând o soluție mai bună. Papp conferă siguranță și în ultimul sezon a arătat că e foarte util și în plan ofensiv. Râpă va fi a treia soluție, în ciuda palmaresului său.


Papp nu se va împăca cu statutul de rezervă la Steaua, dacă Rădoi va merge pe mâna lui Alcenat pe dreapta și nu îl va titulariza nici alături de Varela în centrul defensivei FOTO: Octav Ganea (Mediafax)

FUNDAȘI CENTRALI

Varela este fotbalistul cu care Mirel Rădoi își începe echipa. Aici nu există niciun dubiu. Lângă el va juca cel mai probabil Tamaș, pentru care Rădoi are un respect ceva mai mare, doar au și fost colegi la echipa națională. Internaționalul român e un apărător excelent, mai ales în duelurile unu la unu, dar, din păcate, pentru un joc de construcție pe care trebuie să-l aibă Steaua, Tamaș nu e suficient de util. Bubuie mingea și e un pasator slab la semidistanță. În schimb, e singurul din lot care poate trimite precis o „diagonală”.  Toșca și Papp, ultimul dacă nu va juca în dreapta, reprezintă soluții foarte bune. Luchin ar trebui să-și caute o altă echipă.

FUNDAȘ STÂNGA

Guilherme e favorit să fie titular și în acest sezon, dar Toșca îi poate lua oricând locul. Totuși, niciunul dintre cei doi nu se ridică la valoarea lui Latovlevici, un fotbalist care se plia pe jocul ofensiv al unei echipe precum Steaua. Dar postul e acoperit și ambii jucători sunt de valoare apropiată.

MIJLOCAȘII CENTRALI

Sulley Muniru și Ionuț Neagu vor fi, pentru început, cele două alegeri ale lui Rădoi, în timp ce Breeveld și Tahar își vor aștepta rândul pe bancă. Deși Stanciu ar fi mai util retras pentru că e un mai bun pasator, Rădoi vrea mai multă agresivitate la mijlocul terenului și nu preferă un „deep-lying playmaker”. Preferă să dezvolte jocul pe benzi.    


Nicolae Stanciu e preferat de Rădoi în spatele vârfului, dar n-a mișcat în Supercupă, unde i-a avut în jurul său pe Gorobsov (foto), N’Doye și Gabi Mureșan FOTO: Octav Ganea (Mediafax)

ARIPĂ‚ DREAPTA

E un post acoperit de Adi Popa și de Gabi Iancu, chiar dacă în lot sunt mai mulți tineri care pot juca în bandă. Grădinaru va fi cedat la o altă echipă sau, dacă va fi menținut în lot, el nu va fi preferat titular de Rădoi nici dacă ambii amintiți mai sus nu vor putea evolua. Mai degrabă, Chipciu va reprezenta a treia soluție pe acest post, iar Vlad Mihalcea poate juca și el aici.

ATACANT ÎN SPATELE VÂRFULUI

Va fi un post deficitar la Steaua, pentru că lui Nicușor Stanciu nu-i face concurență decât Iancu și ambii sunt inconstanți. Dacă noul decar al Stelei nu se va impune, Rădoi va avea o problemă. Ok, îl va plimba iar pe Chipciu, dar toate aceste permutări l-au debusolat pe urmașul lui Lăcătuș, încât nici el nu mai știe ce joacă. Târnovan va fi, probabil, cedat la o altă echipă.

ARIPĂ‚ STÂNGA

Chipciu a pierdut banderola, dar a câștigat postul prietenului său Cristi Tănase. Culmea, mulți zic că va avea soarta lui „Dodel”, în sensul că va sta la Steaua mult și bine, atâta vreme cât patronul va cere pe el 6 milioane de euro. Hamroun și Vlad Mihalcea vor fi alte două variante pentru înlocuirea lui Chipciu pe stânga, în timp ce Enceanu își așteaptă și el șansa.

VÂRF

Este evident că lupta se va da între Țucudean și Tudorie. Ultimul are calități și e deja titular, beneficiind și de o accidentare a rivalului său pe post. Dar niciunul nu e un golgheter înnăscut, iar Steaua riscă să nu fie eficientă îndeajuns.

Echipa de bază a Stelei, așa cum e gândită de Rădoi în acest moment:

Cojocaru – Alcenat, Tamaș, Varela, Guilherme – Sulley Muniru, Neagu – Popa, Stanciu, Chipciu – Tudorie     

Cum ar arăta Steaua în varianta gândită de ProSport:

Niță – Alcenat, Papp, Varela, Guilherme – Tamaș, Stanciu – Popa, Iancu, Chipciu – Tudorie  

      

Publicat: 11 07. 2015, 08:35
Actualizat: 11 07. 2015, 08:36