Cum arată acum stadionul Steaua! Vizită – fulger în Ghencea | FOTO

Lucrările stadionului Steaua sunt cele mai avansate, spre deosebire de construirea arenelor din Giuleşti şi de la Arcul de Triumf. Stadionul din Ghencea este gata în proporţie de 80 la sută.

Beneficiarul stadionului va fi MApN, iar aici va juca doar CSA Steaua. Pe arena din Ghencea se vor putea antrena echipele naţionale care vor evolua în cadrul Campionatului European, turneu ce a fost decalat pentru vara viitoare.

„Cătălin Iapă, secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul Stadionului Steaua pentru a verifica stadiul lucrărilor. Investiția se realizează prin Compania Națională de Investiții (#CNI), aflată în coordonarea #MLPDA.
Lucrările evoluează conform planificării și, chiar dacă s-a amânat Campionatul Euro 2020, ritmul de lucru nu s-a relaxat. Pe șantier lucrează aproximativ 550 de muncitori și peste 25 de utilaje. Stadionul #Steaua va avea 30.000 de locuri si va costa 65 de milioane de euro”, se arată pe pagina de facebook a Ministerului Lucrărilor Publice.

Stadion Steaua:

  • Cost construcţie 94.672.020 milioane de euro
    Capacitate: 31.254 de locuri
    Suprafața de joc 105m/68m. Gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigație și încălzire pentru sezonul de iarnă
    Spații de cazare pentru sportivi (24 de camere cu un total de 48 de locuri de cazare)
    Restaurant
    Muzeu al Clubului Sportiv al Armatei Steaua
    Spații VIP (loje și parcare)
    Sală de forță și de recuperare
    Punct medical de prim ajutor
    Zona de presă si sky-box ul în partea superioară a Tribunei 1 pentru a spori vizibilitatea și care respectă standardele UEFA și FIFA
    Sala de conferință
    Vestiare pentru sportivi
    Magazine
    Spații tehnice și pentru birouri
Publicat: 24 04. 2020, 15:59