Poveste de film! Cum a ajuns Ovidiu Burcă antrenor al „câinilor”: „Se cade, părinte, să merg la Dinamo?”. Cu ce vis a fost convins să își dea acceptul | VIDEO EXCLUSIV DINAMO

Fotbalistii dinamovisti Deniz Giafer si Daniel Gago Iglesias alaturi de Ovidiu Burca se bucura dupa promovarea in prima liga a echipei favorite in urma meciului de fotbal dintre FC Arges si Dinamo Bucuresti, contand pentru mansa retur a Barajului pentru mentinerea in Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Orasenesc din Mioveni, sambata 3 iunie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Ovidiu Burcă a ajuns antrenor la Dinamo doar după ce s-a consultat cu fostul preot Justin Maximilan, cu care a și colaborat la club timp de opt luni.

Invitat în platoul emisiunii EXCLUSIV DINAMO, fostul administrator și magaziner al echiepi roș-albe, Justin Maximilian, a dezvăluit cum a luat Ovidiu Burcă hotărârea de a-i prelua pe „câini”.

Antrenorul-revelație al acestui sezon, care a readus-o miraculos pe Dinamo în prima divizie, i-a cerut acceptul celui pe care l-a cunoscut în urmă cu două decenii în calitate de preot – funcție la care acesta a renunțat ulterior, în 2019.

Poveste de film! Cum a ajuns Ovidiu Burcă antrenor al „câinilor”: „Se cade, părinte, să merg la Dinamo?”

Antrenorul Ovidiu Burcă este privit ca un erou la Dinamo, însă antrenorul a avut dubii serioase în momentul când i s-a propus să îi preia pe „câini”. Astfel, a apelat la sfaturile lui Justin Maximilian, care i-a transmis să accepte fără să stea pe gânduri.

Fosta față bisericească i-a spus, în cadrul întâlnirii din vara lui 2022, că formația din Șos. Ștefan cel Mare urmează să promoveze în Superliga – în ciuda faptului că la acel moment mai degrabă se punea problema falimentului sau a unei eventuale retrogradări în Liga 3.

„Am rămas în relații foarte bune cu Ovidiu Burcă după ce au fost la mănăstire și eu am fost la Săftica și mi-a rămas fiu duhovnicesc, i-am botezat și copilul. Am rămas în relații cordiale.

Înainte de a veni la Dinamo, m-a sunat: «Părinte, sunt în Mamaia, vreau să vorbesc cu dumneavoastră ceva important, ne putem întâlni la o cafea?». Ne-am văzut și m-a întrebat dacă să vină la Dinamo sau nu. Clubul era în derivă. «Se cade, părinte, să merg la Dinamo? M-a contactat un prieten, Vlad Iacob, se vor lua acțiunile de la Dorin Șerdean…».

I-am spus: «Evident că m-aș bucura enorm ca tu, fiul meu duhovnicesc, să ajungi la Dinamo. Normal că trebuie să mergi». I-am spus din start: «Dinamo nu se refuză. Fie și în Liga 4, Ovidiu, Dinamo nu se refuză! Eu îți spun, în clipa asta, că noi o să promovăm!»”, a declarat Justim Maximilian, în cadrul emisiunii EXCLUSIV DINAMO.

Ovidiu Burcă și Justin Maximilian s-au cunoscut în perioada când antrenorul era jucător la Dinamo, iar preotul i-a devenit, pe parcursul anilor, părinte duhovnicesc.

Publicat: 05 07. 2023, 22:54
Actualizat: 06 07. 2023, 22:04