Cu feribotul spre Ligă!** Fetele de la Olimpia Cluj se pregătesc să bată Barcelona în grupe, cu „Messi” de partea lor

Pentru fetele de la Olimpia Cluj fotbalul nu e o sursă consistentă de venit. Totuși, pentru ele meciurile din grupele Champions League sunt deja o obișnuință. La fel ca Dinamo, așteaptă și ele să joace cu Barcelona, dar într-un meci oficial.

„Nu am pierdut de 2 ani în campionat!”, se mândrește antrenorul Mirel Albon. Într-adevăr, nu au făcut-o. În plus, anul trecut au trecut de grupele Ligii și au întâlnit-o în șaisprezecimi pe Lyon, campioana absolută la fete. Au pierdut, dar vor să joace acolo din nou: „Cu o tragere la sorți favorabilă, putem depăși acea performanță”, adaugă Albon. Are și motive să fie încrezător: o are în echipă pe „Messi” a fotbalului feminin românesc, Cosmina Dușa. Jucătoarea de 22 de ani a înscris în ultimele două sezoane nu mai puțin de…180 de goluri! „Mi-ar conveni să jucăm cu Barcelona!”, spune Cosmina, care e fana trupei lui Villanova și vrea să dea mai mult de 120 de goluri în acest an. E poreclită „Messi” de când a marcat 6 goluri într-un meci de Champions League, cu unul mai mult decât performanța lui Messi în aceeași competiție, dar la băieți.

Ajung în Malta cu feribotul
Olimpia începe sâmbătă meciurile din grupe, unde va juca cu campioanele Maltei, a Irlandei de Nord și a Portugaliei, principala contracandidată. Din cauza lipsei de fonduri, vor merge până în Italia cu autocarul, iar de acolo cu feribotul. „Dacă mergeam și cu căruța prin Cluj le aveam pe toate!”, face haz de necaz Albon. Cu toate acestea, el e încrezător ca în 2-3 ani, dacă autoritățile se vor implica mai activ, Olimpia va juca în semifinalele Ligii.

19 ani e media de vârstă a jucătoarelor de la Olimpia Cluj, care sunt eleve și studente din Cluj.

7 jucătoare de la Olimpia au jucat pentru naționala U19 care a intrat în primele 8 din lume

Articol scris de Mihai CINPOERU

Publicat: 08 08. 2012, 19:28
Actualizat: 20 09. 2022, 11:12