CSA Steaua va avea un sponsor tehnic de top în Liga 2! Un brand uriaș vine în Ghencea

Steaua se pregătește pentru debutul în Liga 2, acesta urmând să fie primul sezon, după ce clubul a pornit din Liga 4, în care echipa revine pe stadionul principal din Ghencea. Conducerea le mai pregătește o bucurie suporterilor, care își vor vedea favoriții în echipamentele oferite de un mare brand la nivel mondial.

CSA Steaua va juca în acest sezon fără obiectivul promovării, urmând să își consolideze lotul în vederea edițiilor următoare, dar fanii vor avea toate motivele să vină pe stadion.

„Militarii” își vor juca meciurile de pe teren propriu pe noua bijuterie din Ghencea, care le-a fost prezentată suporterilor cu ocazia meciului cu OFK Belgrad. În plus, aceștia își vor vedea favoriții într-un echipament produs de una dintre cele mai mari firme de profil din lume.

Steaua va avea un nou sponsor tehnic. Roș-albaștrii se vor îmbrăca cu echipament Adidas din sezonul viitor

Conducerea clubului din Ghencea a anunțat că un mare brand se va alătura clubului înaintea startului noului sezon. Cu toate acestea, nu este vorba despre o schimbare a partenerului tehnic, întrucât Steaua nu a colaborat cu nimeni până acum, suportând integral costul echipamentelor. „Roș-albaștrii” vor colabora cu firma germană Adidas în noul sezon al Ligii 2, conform informațiilor oferite de Playsport.

Bogdan Marinescu, noul manager al Stelei după „retrogradarea” lui George Ogăraru, a confirmat că echipa nu a beneficiat de un astfel de parteneriat în ultimele patru sezoane, petrecute în ligile inferioare. „Echipa de fotbal nu a avut un sponsor tehnic până acum, iar până la începerea sezonului cu siguranță o să aduc un brand mare lângă noi. Va fi o surpriză pentru toți suporterii Stelei”, a declarat oficialul clubului din Ghencea, pentru sursa citată anterior.

Steaua va juca în prima rundă a Ligii 2 cu FK Csikszereda, meciul fiind programat miercuri, 4 august, de la ora 20:30.

Publicat: 29 07. 2021, 19:40