Cristina Neagu și Mihaela Buzărnescu, invitate în Asociația „Salvați Steaua”! Anunțul făcut de Gheorghe Mustață + „Înțepături” către CSA Steaua: „Cineva nu a respectat-o!”

Gheorghe Mustață, liderul galeriei lui FCSB, a anunțat faptul că jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu și handbalista Cristina Neagu vor fi invitate să se alăture Asociației „Salvați Steaua”.

Mihaela Buzărnescu a decis, zilele trecute, să părăsească CSA Steaua și să se alăture secției de tenis de la Dinamo. În trecut, aceasta a acuzat anumite neînțelegeri financiare cu clubul armatei.

„De peste 17 luni clubul Steaua nu mi-a achitat niciun salariu conform contractului și a actului adițional pe care nici până în ziua de azi nu am reușit să-l finalizăm”, declara Mihaela Buzărnescu, în aprilie 2020, pentru GSP.

Cristina Neagu și Mihaela Buzărnescu, invitate în Asociația „Salvați Steaua”

Gheorghe Mustață a dezvăluit faptul că Mihael Buzărnescu și Cristina Neagu vor fi invitate în Asociația „Salvați Steaua”. Acesta a lansat „înțepături” la adresa celor de la CSA Steaua, spunând că cineva, din cadrul clubului roș-alb, nu a respectat-o pe Buzărnescu.

„Știu că Mihaela Buzărnescu a plecat de la CSA la Dinamo. Pentru că nu a fost plătită. Cineva nu a respectat-o și înțelegem decizia ei. Dorim să-i arătam respectul nostru. O vom chema alături de noi, cei care milităm pentru aflarea adevărului. Vom fi onorați daca și Cristina Neagu, pe care o vom contacta în mod oficial, vine alături de noi în Asociatie. Cristina e cu noi și merită respectul a milioane de steliști adevărați”, a declarat Gheorghe Mustață, la Radio Sport 1.

Cristina Neagu, fan înfocat al FCSB-ului

Cristina Neagu este un mare fan al celor de la FCSB. Handbalista s-a născut în cartierul Ghencea din Capitală și, chiar dacă echipa lui Gigi Becali s-a mutat pe Arena Națională, Neagu a continuat să meargă la meciuri.

„Țin cu Steaua, cunosc o singură Steaua, cu ea țin de când sunt mică. Am venit să mă uit la meci, e o partidă importantă, cred că n-am mai fost pe stadion de un an de zile. Acum, sunt acasă și cred că o să vin mai des să văd meciurile. N-am mai fost de mult la meciuri, nu am un jucător preferat”, declara Cristina Neagu, în 2017, înaintea meciului dintre FCSB și Viktoria Plzen, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Publicat: 28 04. 2021, 08:34
Actualizat: 28 04. 2021, 08:37