Cristiano Bergodi aprinde speranțele fanilor Rapidului: „M-aș întoarce oricând! Au fost și vor rămâne în sufletul meu”

Cristiano Bergodi este gata să se întoarcă la Rapid! Italianul a recunoscut că s-a simțit foarte bine în Giulești, acolo unde a avut o relație excelentă cu fanii care așteaptă să-și vadă iar echipa în Liga 1.

Plecat de pe banca Universității Craiova, Bergodi recunoaște că s-ar întoarce oricând la Rapid și dezvăluie că îi lipsește emoția pe care a trăit-o pe banca giuleștenilor. În România, fostul mare jucător al lui Lazio le-a antrenat pe FC Național, CFR Cluj, Rapid București, Poli Iași, FCSB, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari și CS U Craiova.

Cristiano Bergodi s-a despărțit de CS U Craiova, în luna noiembrie a acestui an, după doar șase luni petrecute pe banca formației din Bănie. Italianul a fost la un pas de titlu în sezonul trecut, însă oltenii au pierdut „finala” cu CFR Cluj, scor 1-3, în ultima etapă a play-off-ului.

Cristiano Bergodi, gata să revină la Rapid: „M-aș întoarce oricând!”

„Da, m-aș întoarce oricând la Rapid, m-am simțit extraordinar acolo! Visez să fac performanță pe noul stadion, în fața a zeci de mii de suporteri. Este adevărat, au o galerie impresionantă. Suporterii Rapidului vor rămâne mereu în sufletul meu. Au fost și vor rămâne în sufletul meu. O echipă cu istoria Rapidului merită un stadion pe măsură, iar acum îl are. Un progres mare pentru fotbalul românesc, în general. Îmi lipsește emoția pe care am trăit-o în Giulești”, a spus Bergodi, conform playsport.ro. Italianul a fost aproape să scrie istorie la Craiova, dar a și pierdut rușinos în primul tur preliminar din Europa League, în fața anonimilor de la Lokomotiv Tbilisi: 1-2.

În vârstă de 56 de ani, Cristiano Bergodi a venit la Rapid în 2007, iar pe vremea lui George Copos a câștigat singurul trofeu din cariera de antrenor: Supercupa României.

Am avut oferte din Liga 1, însă am amânat orice decizie până după sărbătorile de iarnă. Vreau să mă gândesc și să cântăresc foarte bine fiecare decizie. Am să mă odihnesc, am să mă bucur de liniște alături de familia mea, apoi am să iau o decizie”, a declarat Cristiano Bergodi, pentru Playtech, în urmă cu aproape o lună.

Publicat: 02 01. 2021, 20:34
Actualizat: 02 01. 2021, 20:35