Craioveanu îi somează pe Sandu și Dragomir:** „Dați-ne echipa înapoi! Știința trebuie să revină în Liga I! Ce altă echipă, în afara Stelei, aduce 30.000 de fani la stadion?”

Universitatea Craiova a fost dezafiliată de Comitetul Executiv după un imens scandal, iar în următoarea perioadă se încearcă reintroducerea echipei în circuitul fotbalului românesc.

Gheorghe Craioveanu este foarte activ în ceea ce privește viitorul echipei la care s-a format ca jucător și le transmite un mesaj conducătorilor fotbalului românesc.

„Nu trece zi fără să nu mă interesez de soarta Universității. Este inadmisibil ce se petrece! Cum să desființezi o legendă? Păi, când spui Craiova, Oblemenco, Balaci sau Cârțu, ar trebui să te ridici în picioare, cu mâna la inimă. Oamenii ăștia au onorat România cu evoluțiile lor în tricoul celei mai iubite formații din Oltenia.

Le transmit pe această cale lui Mircea Sandu și lui Mitică Dragomir, pentru că doar de ei depinde totul, să ne dea echipa înapoi! Să ne restituie istoria, palmaresul, mândria! Nu te joci cu astfel de lucruri. Eu am încredere că, din vară, Universitatea va reveni în elita fotbalului românesc”, a declarat Craioveanu pentru Libertatea.

El a spus că nu îl interesează cine este vinovat pentru situația actuală a Craiovei, ci important este ca echipa să revină acolo unde îi este locul.

„Nu mă interesează dacă a greșit Mititelu, Sandu sau Dragomir. Vina desființării Craiovei e, poate, împărțită. Important e ca Universitatea să revină în Liga I. Ce altă echipă, în afara Stelei, mai aduce 30.000 de fani la stadion? Nici una”, a spus în încheiere fostul atacant al Științei.

Publicat: 30 04. 2012, 13:55
Actualizat: 30 04. 2012, 16:14