Cosmin Moți îi desființează pe spaniolii lui Pablo Cortacero pentru că au distrus Dinamo: „E un mister ce s-a întâmplat! Pe ăștia nici nu știi unde să îi găsești” | VIDEO Exclusiv ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Cosmin Moți n-a avut milă de spaniolii care au dus Dinamo în pragul falimentului! În direct la ProSport Live, fostul internațional român a mărturisit că nu înțelege cum clubul din „Ștefan cel Mare” a ajuns într-o astfel de situație.

Jucătorul lui Ludogorets, care se pregătește de retragerea din cariera de fotbalist, s-a ferit să-l acuze pe Ionuț Negoiță, criticat după ce a dat Dinamo pe mâna lui Pablo Cortacero.

ProSport a publicat în exclusivitate primele imagini cu Rufo Collado, spaniolul întors în România, care a anunțat că vrea să revină, alături de Pablo Cortacero la Dinamo.

Cosmin Moți, șocat de problemele lui Dinamo: „Peste spaniolii ăștia n-ai unde să te duci”

Florin Prunea a rămas surprins când a văzut imaginile respective și le transmite spaniolilor că vor avea viață grea cu suporterii lui Dinamo, iar Cosmin Moți nu înțelege ce plan au, de fapt, Pablo Cortacero și Rufo Collado.

„Sperăm să supraviețuim! Nu înțeleg cum se poate să n-ai nicio responsabilitate. E un mister ce s-a întâmplat. În aceste șase luni, cine a plătit salariile? Nu trebuie să ai și obligații? Nu mă pricep, dar nu e normal, din punctul meu de vedere. Așa, ca un om care vede din afară.

Domnul Negoiță a vrut să facă un lucru bun, să aducă oameni mai potenți din punct de vedere financiar. Poate că a fost o greșeală că nu le-a cerut o garanție. Ce putem să-i reproșăm? N-a lăsat Dinamo și a plecat. Negoiță e român și erau fanii la ușa lui. Peste ăștia n-ai unde să te duci”, a spus Cosmin Moți, la ProSport Live.

Publicat: 18 05. 2021, 21:36
Actualizat: 18 05. 2021, 22:58