ProSport, confirmat! Cosmin Contra a recunoscut că Dinamo s-a împrumutat pentru a susține deplasarea de la Constanța: „Am avut problema asta!”

Cosmin Contra a recunoscut că Dinamo s-a împrumutat pentru a susține deplasarea la Constanța
Vezi galeria foto - 4 poze

Cosmin Contra, antrenorul lui Dinamo, a confirmat informația oferită, în exclusivitate de ProSport, conform căreia Dinamo a fost nevoită să se împrumute pentru a susține deplasarea de la Constanța, pentru meciul cu FC Viitorul.

Clubul Dinamo a fost preluat, în această vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era Negoiță.

Dinamo se află pe locul 15 din Liga 1, cu șase puncte obținute, după zece meciuri jucate.

Cosmin Contra a recunoscut că Dinamo s-a împrumutat pentru a susține deplasarea la Constanța

Tehnicianul, în vârstă de 44 de ani, susține că oficialii lui Dinamo au fost nevoiți să se împrumute pentru a plăti cheltuielile aferente deplasărilor pentru meciurile cu FC Viitorul și Sepsi Sfântu Gheorghe.

„Am avut problema asta ca înaintea deplasărilor pe care le-am avut la Sepsi și la Constanța să trebuiască clubul să se împrumute de acești bani ca noi să putem face deplasarea. În momentul de față, Dinamo se împrumută de bani pentru a supraviețui, zi de zi, la cerințele unei echipe de talia lui Dinamo”, a declarat Cosmin Contra, la Telekom Sport.

Andrei Gerea, anunț devastator pentru fanii lui Dinamo

Andrei Gerea, membru de elită DDB, este de părere că nimeni nu va mai veni la Dinamo, pentru a încerca să salveze clubul, până când acționariatul spaniol nu va aduce banii promiși, atunci când a preluat echipa.

„Această echipă cu jucători din liga 3 din Spania sau care ar fi ieșit la pensie, au nevoie de un antrenor cu experiență care să-i pună pe picioare.

Dar Mulțescu înțelege și el că una e sa te bagi într-un proiect în care toată lumea s-a înhămat la treabă, și alta să te bagi în ceva în care se poate pune lacătul în 2-3 săptămâni!

Nu cred că mai vine cineva la Dinamo până nu vede niște bani pe masă”, a declarat Andrei Gerea, pentru Digi Sport.

Publicat: 20 11. 2020, 12:24
Actualizat: 20 11. 2020, 12:28