Cornel Dinu râde de fundașii de la FCSB. „Cristea și Miron sunt hazlii!” Nici „perlele” lui Gigi Becali n-au scăpat

Cornel Dinu i-a analizat la „sânge” pe străinii transferați de Dinamo

Cornel Dinu, fostul selecționer al echipei naționale a României, râde de Iulian Cristea și George Miron, cei doi fundași centrali ai FCSB-ului care au fost depășiți de situație la ultimele meciuri ale roș-albaștrilor.

Cornel Dinu a urmărit cu atenție meciul dintre FCSB și FC Botoșani, scor 1-1, iar acesta susține că axul central al defensivei vicecampioanei României se dovedește a fi punctul nevralgic la meciurie jucate în play-off-ul Ligii 1.

Cornel Dinu râde de fundașii de la FCSB

Fostul selecționer al echipei naționale a României a râs de stilul de joc al lui George Miron și Iulian Cristea și susține că un jucător poate fi puternic dacă efectuează o pregătire bună. Mai mult, Florinel Coman, Florin Tănase și Olimpiu Moruțan nu au scăpat de ironiile lui Cornel Dinu.

„Cristea cu Miron sunt hazlii. Faza aceea din care este eliminat Cristea, e clar, e nepermis, greşeală de poziţionare. Există, din nou, această oscilaţie a randamentului unor jucători care au posibilităţi de joc.

Oscilaţiile acestea ale lui Coman, Tănase, Moruţan te pun pe gânduri. Ori există o anumită labilitate, ori procesul de antrenament are de suferit. Cea mai bună pshihologie… Eşti puternic atunci când eşti bine antrenat!”, a spus Cornel Dinu, conform Telekom Sport.

FCSB se află pe locul 4 în clasamentul play-off-ului Ligii 1 după șase etape jucate, cu 28 de puncte, la egalitate cu FC Botoșani și la zece puncte în spatele liderului Universitatea Craiova, formație pe care vicecampioana României o va întâlni duminică, 12 iulie, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie.

  • Pentru FCSB urmează meciul cu Dinamo București din manșa retur a semifinalelor Cupei României, miercuri, 8 iulie, de la ora 20.00, pe Arena Națională. Partida va fi LIVE VIDEO pe ProSport și la TV la Digi Sport, Look Plus și Telekom Sport.

 

Publicat: 07 07. 2020, 12:25