Cornel Dinu nu are milă de Marius Șumudică: „Ce face e cerșeală de post de antrenor! Dacă-i vezi CV-ul, te sperii”

De mai bine de o lună, Marius Șumudică este liber de contract. La finalul lunii iunie, tehnicianul și-a încheiat socotelile cu Al-Raed, cu toate că mai avea un an de contract, și a devenit analist sportiv la DigiSport.

Cornel Dinu nu are milă de Marius Șumudică: „Ce face e cerșeală de post de antrenor! Dacă-i vezi CV-ul, te sperii”

Însă, părerile lui Marius Șumudică despre fotbal nu sunt agreate de Cornel Dinu. Gloria lui Dinamo consideră că omul care a cucerit titlul cu Astra Giurgiu în 2016 recurge la orice mijloace pentru a se propune pe banca tehnică a unei echipe. Mai mult, „Procurorul” îi contestă lui Șumudică și rezultatele din cariera de antrenor, argumentând că a avut performanțe doar la clubul patronat de Ioan Niculae.

„Ce să fac? Mă uit la antrenorul care se oferă peste tot, care vorbește despre fotbal… «Șoșodică» ăsta, sau cum îl cheamă. Un băiat foarte reușit.

Nu are cum să-ți placă de el, pentru că ce face în ultimul timp este o cerșeală de post de antrenor. Dacă-i vezi CV-ul, te sperii. Dar este expert! Pentru că noi promovăm în România de foarte mult timp, în toate domeniile, fel de fel de personaje și persoane care, din păcate, nu sunt un exemplu pozitiv nici prin ceea ce spun și ce știu, dar mai ales prin ceea ce fac.

Au niște «surle» din care creează senzație, un anumit interes nefast care nu reprezintă o formă de educație, de la comportament până la fotbal. El face parte din această categorie. El nu a avut niciun rezultat, decât campionatul câștigat la Astra, cu conducători și cu grătare.

Numai la noi în țară și poate în Bulgaria mai sunt prezentate ca purtători de mesaje educative niște personaje sau persoane care, din păcate, sunt nefaste și nu aduc nimic bun educațional pentru domeniile respective. Dar sunt zgomotoase, creează senzație, rating, să ia banul la populație”, a declarat Cornel Dinu la GSP Live.

Chiar dacă este liber de contract, Marius Șumudică nu a fost o variantă pentru Rapid. După plecarea lui Adrian Mutu la Neftchi Baku, Dan Șucu l-a numit pe Cristiano Bergodi antrenorul giuleștenilor. Însă, „Șumi” ar putea ajunge pe banca lui U Cluj, în cazul în care Anton Petrea nu redresează situația la clubul din Ardeal.

Publicat: 11 08. 2023, 10:51