Laurențiu Corbu, declarația zilei din Marbella: „Noi, cei cu salarii mici, am primit banii” VIDEO EXCLUSIV

Laurențiu Corbu (25 de ani) a vorbit cu reporterii ProSport prezenți în cantonamentul de la Marbella, despre principalul său obiectiv din acest an, dar și despre situația de la Dinamo.

  • Reporterii ProSport Victor Vrînceanu și Alin Grigore sunt prezenți în Spania și transmit toate informațiile din cantonamentul celor patru echipe care se pregătesc la Marbella: FCSB, Dinamo, Gaz Metan și Hermannstadt. 

Dinamo joacă astăzi, de la ora 15:30, primul amical în cadrul cantonamentului din Spania, contra echipei Dynamo Dresda, formație de pe locul 18 din liga a doua germană.

„Ne dorim să facem un antrenament foarte bun, cu un rezultat de asemenea, pe măsura jocului. Încercăm să reparăm greșelile pe care le-am făcut în prima parte a campionatului și sperăm să ieșim sănătoși de pe teren. Ne dorim foarte mult să câștigăm Cupa. Este cam singurul obiectiv pe care îl putem îndeplini și cu această Cupă putem salva acest sezon. Atâta timp cât mai sunt șanse va trebui să credem în ele. Cât timp vom crede, vom avea rezultate. Sperăm, în primul rând, să câștigăm meciurile pe care le avem, iar celelalte echipe să se încurce”, a mărturisit Laurențiu Corbu, pentru ProSport.

În ceea ce privește problemele financiare de la Dinamo, fundașul a recunoscut: „Mai avem restanță o lună jumătate sau două luni, nici nu știu. Sincer, eu sunt bine momentan cu banii, pentru că noi, cei cu salarii mici, am primit totul ok. Despre ceilalți chiar nu știu”.

Întrebat dacă se gândește la un transfer în străinătate, Corbu nu a dorit să îi supere și mai rău pe suporteri: „Îmi doresc foarte mult să câștig un trofeu cu Dinamo și după aceea mă voi gândi mai departe. De când eram copil și voiam să ajung la această echipă pe care o iubesc îmi doream să câștig ceva cu Dinamo. Aș vrea să câștig măcar Cupa României”.

Lotul deplasat de către Dinamo în Spania:

Portari: Ricardo Piscitelli, Cătălin Straton, Ştefan Fara
Fundaşi: Ante Puljic, Laurenţiu Corbu, Gabriel Moura, Denis Ciobotariu, Mihai Popescu, Florin Bejan, Andrei Sin, Lukas Skovajsa
Mijlocaşi: Filip Mrzljak, Diego Fabbrini, Deian Sorescu, Ioan Filip, Ricardo Grigore, Ionuţ Şerban, Alexandru Răuţă, Mamoutou Ndiaye, Andreas Mihaiu, Ahmed Bani
Atacanţi: Slavko Perovic, Daniel Popa, Robert Moldoveanu, Mattia Montini

Publicat: 15 01. 2020, 12:38
Actualizat: 15 01. 2020, 13:34