Colac de salvare pentru Alibec? Antrenorul „disperat” să-l transfere, deși e într-un con de umbră: „Îmi doresc din tot sufletul, poate juca în acest campionat. Vă spun sincer, l-am vrut și pe Bogdan Stancu”

Marius Șumudică (47 de ani) nu l-a uitat pe Denis Alibec (28 de ani), cel cu care are o relație specială încă de pe vremea când au lucrat împreună la Astra. Atacantul trece printr-o perioadă umbrită a carierei sale, de doi ani, iar antrenorul de la Al Shabab a dezvăluit că a încercat de mai multe ori să-l transfere pe vârful trecut pe la FCSB și revenit la Giurgiu.

FCSB l-a transferat după un sezon în care Budescu și Alibec au „cărat” în spate Astra spre titlu, împreună cu Marius Șumudică. Doar unul a și reușit la formația lui Gigi Becali. După șase luni bune, Alibec a picat din punct de vedere al formei și a făcut cale întoarsă la Giurgiu. Marius Șumudică a dezvăluit că a încercat de mai multe ori să-l transfere pe atacant.

„Am încercat foarte mult să-l iau pe Alibec. Tot am vrut să-l iau, am vrut să-l iau când era la FCSB. Le-am explicat celor de aici că ar fi un câștig dacă ar juca împreună cu Budescu. Atacantul de aici e Shamranim, care mai are 10 goluri ca să devină cel mai bun marcator din istoria Arabiei Saudite. E foarte greu să-l pe Denis, mi-aș dori din suflet. Se discută despre anumiți atacanți, dar cu o valoare de piață de 10 milioane de euro.

În momentul în care s-ar face un efort financiar, nu cred că există în România un atacant care să valoreze atât. Facea și el banii aștia când era în vârf de formă. Eu sunt convins că Denis joacă ușor în campionatul ăsta. Mi-e greu să mai iau un român, puteam să-l iau pe Bogdan Stancu, vă spun sincer. Am zis că avem nevoie de el, dar vor ceva mai mult. Vor jucători de 26-27 de ani, să plătească sume de transfer de patru-cinci milioane”, a spus Marius Șumudică, luni seara, la DigiSport.

Denis Alibec a marcat un singur gol în acest sezon la Astra, în 11 meciuri, timp în care a livrat două pase decisive. Cota lui Alibec s-a prăbușit și ea. De la 3 milioane de euro, cât valora când a ajun la FCSB, atacantul mai valorează „doar” 800.000 de euro.

Publicat: 07 01. 2019, 22:34
Actualizat: 07 01. 2019, 22:35