Cine minte? Carmen Tocală susține că FRF a cerut 900.000 de euro de la ministerul Tineretului și Sportului, Burleanu neagă: „Am decis să nu solicităm bani de la MTS”. Culisele crizei financiare de la Casa Fotbalului

Criza financiară lovește Casa Fotbalului, iar Federația Română de Fotbal caută cu febrilitate noi surse de finanțare pentru echipele naționale de juniori pentru anul 2015. Pentru prima dată după 1989, Federația Română de Fotbal a cerut finanțare din partea Ministerului Tineretului și Sportului. Carmen Tocală, secretar de stat pe probleme de sport în MTS, a anunțat luni că FRF solicită acești bani pentru pregătirea tinerilor jucători și participarea echipelor la competițiile internaționale. Suma solicitată de noua conducere a FRF este de patru milioane de lei (aproape 900.000 de euro).

Am avut solicitare în luna noiembrie pentru selecția, pregătirea și competiții de juniori pe programul Pierre de Coubertin, dar nu am putut să o satisfacem. Finanțarea este în jur de 4 milioane de lei pe an

Am purtat discuții cu domnul Burleanu și cu secretarul general, există solicitarea domniilor lor să participăm și noi, ca MTS, la pregătirea centralizată și competițiile loturilor naționale de juniori și de tineret.

În noiembrie nu s-a putut pentru că solicitarea s-a depus târziu, dar începând cu 2015, în condițiile în care în perioada asta de austeritate bugetară nu se găsesc bani, și loturile naționale de fotbal de juniori și tineret rămân în discuția comisiei noastre de analiză”, a declarat Carmen Tocală pentru ProSport.

Cum a ajuns FRF în situația de a cere bani publici? Surse de la Casa Fotbalului spun că deficitul financiar al FRF în acest sezon se apropie de patru milioane de euro. Problema a apărut după ce nenumărații sponsori și parteneri promiși de Burleanu în campania electorală de astă-primăvară au întârziat să-și facă apariția, iar cei existenți deja dau semne că doresc să se retragă. În paralel, cheltuielile de la FRF au crescut. Acum câteva luni, fostul șef al federației, Mircea Sandu, care este și membru al Comitetului Executiv al UEFA, a dezvăluit că federația condusă de Burleanu a solicitat de la forul continental un împrumut de două milioane de euro. Dobânda e una preferențială. Doi la sută.

MTS spune că va da bani FRF în 2015

Contactat de ProSport, fostul președinte Mircea Sandu a declarat: Cât timp am fost eu conducătorul FRF nu s-au luat niciodată bani de la buget. În ultimii doi ani, și eu am avut deficit de 3 milioane de euro, dar aveam rezerve. Aveam tot timpul conturile pline. Când am plecat, am lăsat federația cu 6 milioane de euro lichidități, plus diverse contracte în derulare”. Suma de 6 milioane de euro lăsată în conturi a fost confirmată de Răzvan Burleanu în aprilie.

Chiar dacă a fost refuzată în noiembrie, FRF poate accesa bani de la MTS în 2015. Explică Tocală: „Solicitările sunt lunare, în funcție de acțiune. Dacă au acțiune în iunie, ne fac solicitarea în mai”.

Surpriza vine însă de la FRF. ProSport a solicitat explicații pentru cererea făcută de federație către MTS în noiembrie. Răspunsul lui Răzvan Burleanu este uimitor: Am spus de la bun început: vom atrage toate fondurile și finanțările pe care Federația Română de Fotbal le poate accesa. E mai mult decât o promisiune făcută membrilor afiliați și iubitorilor fotbalului, pentru mine e o obligație care ține de managementul performant. Asta pentru că nu există bani de care dezvoltarea fotbalului românesc să se poată lipsi. Însă, cel puțin până acum, am decis să nu solicităm finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului. Totodată, în dezvoltarea centrelor regionale de excelență am decis să ne bazăm exclusiv pe sprijinul autorităților locale și investiții din mediul privat, fără o implicare financiară din partea statului”.

 

Publicat: 22 12. 2014, 13:49
Actualizat: 22 12. 2014, 14:19