Cine este Rufo Collado, omul care negociază la București cumpărarea clubului Dinamo. Are legături cu familia lui Pep Guardiola și a fost director sportiv la gruparea spaniolă Granada

ProSport a anunțat în premieră. Spaniolii au venit la București să negocieze cu Ionuț Negoiță achiziționarea clubului Dinamo și s-au întâlnit cu Ministrul de Interne, Marcel Vela, dar și cu Viceprimarul sectorului doi al capitalei, Dan Cristian Popescu. Unul dintre reprezentanții grupului iberic este Rufo Collado. A fost director sportiv la gruparea spaniolă Granada și unul dintre oamenii din anturajul familiei Guardiola.

În fotografia obținută de ProSport, Rufo Collado este primul din stânga. Imaginea este de la finalul întâlnirii pe care spaniolii au avut-o cu Ministrul de Interne și cu Viceprimarul Sectorului 2 al capitalei, cunoscut drept un fan al echipei din „Ștefan cel Mare”. Discuțiile s-au axat pe două teme. Datoriile clubului, dar și varianta de a construi un nou stadion în locul unde acum se află acum celebrul Velodrom.

Rufo Collado este unul dintre oamenii în care Pablo Manuel Fernández Cortacero, omul de afaceri care insistă să cumpere Dinamo, are foarte mare încredere și îi încredințează cele mai dificile negocieri.

A fost director sportiv la Granada și chiar a antrenat formația de tineret acestui club. Este un om de fotbal care s-a ocupat mai mult de sectorul juvenil. Când a fost numit la echipa spaniolă, jurnaliștii de la „Granada Hoy” au scris că Rufo Collado ar avea legături strânse cu familia Guardiola. Este vorba de o relație apropiată de afaceri cu Pere Guardiola, fratele managerului de la Manchester City.

Collado conduce acum un grup care se ocupă de imobiliare, dar a negociat în numele lui Cortacero și achiziționarea formației Almeria. Negocierile nu s-au finalizat, dar jurnaliștii au aflat că Rufo Collado ar fi trebuit să fie noul director sportiv al echipei.

Spaniolii vor să-l pună antrenor pe Cosmin Contra

ProSport a aflat că spaniolii au deja un plan bine făcut pe care vor să-l pună în aplicare încă din prima zi după ce vor prelua acțiunile de la Ionuț Negoiță. Cosmin Contra ar urma să fie antrenor principal.

Actualul director director tehnic al echipei va rămâne la club. De altfel Cornel Țălnar a fost prezent și la întâlnirea spaniolilor cu oamenii politici din România. În aceste condiții este tot mai clar că mandatul actualului antrenor de la Dinamo va fi extrem de scurt, deși Mulțescu spera al altceva în momentul în care a fost numit.

„Nu știu! Depinde… Dacă am venit în aceste condiții mai grele, sper să pot antrena și în alte condiții și cu alt obiectiv”, spunea plin de speranță Gheorghe Mulțescu, la conferința de presă în care a fost prezentat.

Publicat: 17 07. 2020, 18:02
Actualizat: 17 07. 2020, 18:05