Cine ar urma să fie marea surpriză a lui Mircea Lucescu la barajul infernal din Turcia: „Așa ar trebui! Este apt 100%!”. EXCLUSIV
Răzvan Raț este optimist înaintea marelui meci cu Turcia și speră ca Nicolae Stanciu să fie om de bază pentru Mircea Lucescu.
Implicat în proiectul de la Genoa, Raț mizează pe o revenire spectaculoasă a lui Stanciu în tricoul celor de la Genoa, într-o perioadă în care pe banca italienilor a ajuns celebrul Daniele De Rossi.
Răzvan Raț îl așteaptă iar pe Nicolae Stanciu în tricoul României: „Așa ar trebui să fie!”
Răzvan Raț își dorește ca Nicolae Stanciu să fie și el o soluție pentru Mircea Lucescu. Iar fostul fundaș a subliniat că mijlocașul și-a revenit după accidentare și acum este apt pentru cei de la Genoa.
Pentru echipa lui Dan Șucu urmează acum un alt „examen” important, Genoa urmând să evolueze pe terenul lui Cagliari în Serie A.
„Sper din toată inima ca Nicolae Stanciu să fie și el atunci în lotul României. În mod normal, așa ar trebui să fie. El acum este apt 100%, să vedem ce va decide De Rossi în privința lui”, a spus Răzvan Raț, pentru ProSport.
„Nu aștept de la Stanciu să-și ceară scuze după meciuri, ci să fie omul care tragă echipa după el”, spunea Gică Mihali despre unul dintre liderii naționalei României la ultimul turneu final.
- 2013 este anul în care tricolorii au ajuns ultima oară la un baraj pentru Campionatul Mondial. Atunci, naționala lui Victor Pițurcă a cedat în fața Greciei
Răzvan Raț nu se teme de vedetele Turciei: „E irelevant!”
Răzvan Raț este conștient de forța naționalei Turciei, dar a ținut să sublinieze că naționala României are șansa ei în această partidă.
Totuși, Raț așteaptă ca atmosfera să fie una incredibilă în tribune, având în vedere și importanța meciului din luna martie.
„Nu există o favorită! Poate pe hârtie. E irevelant cine pornește cu prima șansă. Am putea fi sceptici, suporterii nu mai aceeași încredere, dar eu cred că avem o șansă reală să trecem mai departe. Va fi infernal, va fi o mare presiune, au jucători care pot să facă diferența în această semifinală, dar avem șansa noastră în Turcia”, este convins fostul mare internațional român.
- 1998 este anul în care naționala României a jucat ultima oară la un Campionat Mondial, pe vremea „Generației de Aur”