Chemarea la luptă! Bogdan Argeș Vintilă: „Trebuie să ridicăm coatele și să depunem o muncp titanică”. Ce spune antrenorul FCSB-ului despre lipsa jucătorilor săi de pe lista lui Contra

FCSB trece prin cea mai neagră perioadă din istoria echipei patronată de Gigi Becali. După șapte etape trecute din noul sezon al Ligii 1, gruparea roș-albastră este pe ultimul loc în clasament, cu doar patru puncte adunate și a ratat și calificarea în grupele Europa League.

În runda următoare din campionat, duminică, 1 septembrie, de la ora 21:00, FCSB va da piept cu Viitorul. Actualul antrenor al vicecampioanei, Bogdan Argeș Vintilă, a lucrat cu Gică Hagi, iar duelul va fi unul și mai interesant.

Prima ocazie este mâine seară. Eu vreau să vină prima victorie mâine, dacă o să fie (n.red. – împotriva lui Hagi) n-am nicio problemă, ideea e că trebuie să câștigăm. Suntem FCSB și jucăm la victorie fiecare meci, iar dacă va fi mâine seară e cu atât mai bine. Nu e normală situația în care suntem.

Jucătorii vin după o serie foarte lungă de meciuri, din 3 în 3 zile, nu este o liniște mentală pentru că imediat după fiecare joc trebuie să îl pregătim pe următorul. Doar din punct de vedere mental putem să ne mai montăm acum. Le-am explicat că este ultimul joc înaintea pauzei competiționale, să strângem toate resursele pe care le avem fizice, mentale, să le punem în jocul de mâine, apoi vine o pauză bine meritată pentru fiecare.

Eu zic că avem șansa noastră, de aceea intrăm pe teren. Știu ce joacă domnul Hagi și încercăm să-i blocăm și să ne punem în evidență calitățile noastre pentru că avem jucători buni și foarte buni aici.

În viața unei echipe există un anumit ciclu, la un moment dat trebuie să restartezi totul, să o iei de la început. Consider că acum este momentul să o luăm de la început, să lăsăm deoparte toate orgoliile, să punem mâna la muncă, să ridicăm coatele și să ne dăm jos la finalul turului din acest an. Trebuie să depunem o muncă titanică„, a spus Vintilă, în cadrul conferinței de presă.

După această etapă urmează o pauză competițională datorată meciurilor echipei naționale a României în preliminariile Campionatului European din 2020. Cosmin Contra nu a chemat niciun jucător de la FCSB în lotul său.

E problema selecționerului și nu vreau să comentez. Nu mă îngrijorează, știu că am jucători buno, care vor fi convocați la echipa națională când vor merita„, a spus Vintilă.

Lista celor 24 de jucători:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 61/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), Ionuț Radu (Genoa, 0/0)

Fundași: Romario Benzar (Lecce, 15/0), Vlad Chiricheș (Napoli, 54/0), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 4/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 36/0), Adrian Rus (MOL Fehérvár, 0/0), Alin Toșca (Gazișehir Gaziantep, 16/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 10/0)

Mijlocași: Alexandru Chipciu (Anderlecht, 44/6), Răzvan Marin (Ajax, 17/1), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 31/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 4/0) Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 0/0), Paul Anton (Krylya Sovetov, 9/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 20/4), Ianis Hagi (Genk, 5/0), Alexandru Maxim (Mainz, 36/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda, 28/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0)

Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 33/12), George Pușcaș (Reading, 8/4), Florin Andone (Brighton, 21/1).

Reunirea tricolorilor este programată duminică, 1 septembrie, la Centrul Național de Fotbal de la Mogoșoaia, acolo unde, de la ora 18:30 este programat primul antrenament înaintea „dublei” cu Spania și Malta. Ședința de pregătire va fi deschisă în totalitate reprezentanților mass-media și suporterilor.

 

 

 

 

 

Publicat: 31 08. 2019, 19:15
Actualizat: 31 08. 2019, 19:15