CFR-iștii sunt cu gândul deja la titlu! Iuliu Mureșan a dezvăluit: „Dan Petrescu rămâne! Ne pregătim pentru grupele Ligii Campionilor”

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, a anunțat că antrenorul Dan Petrescu nu va părăsi echipa, în ciuda ofertelor, și planul este ca după cucerirea titlului din Liga 1 Betano echipa să fie întărită pentru a face față în grupele Ligii Campionilor.

„Clubul nostru are calitatea de a lupta în fiecare an pentru un obiectiv. Nu am câștigat nimic acum, dacă ne ajută rezultatul din meciul Craiovei cu FCSB-ul să fim campioni e bine, dacă nu noi oricum ne pregătim să facem un meci foarte bun cu Viitorul în ultima etapă. Vrem să batem acasă, în fața suporterilor noștri, să avem un stadion plin…Stăm concentrați!”, a spus Mureșan la Digi Sport.

Apoi, a continuat: „Întotdeaua am avut încredere că putem reveni, se vedea că FCSB nu merge extraordinar și…s-a întamplat cu Iașiul (n.red. – FCSB a pierdut cu 1-0). Noi suntem superstițioși, nu am căutat de acum autocar descoperit pentru a sărbători titlul…”.

Oficialul ardelenilor a anunțat care e planul pentru viitorul apropiat. „Sper să luăm campionatul, urmează o vacanță scurtă, până la mijlocul lui iunie, apoi vine pregătirea de vară. Facem un stagiu la Brașov, apoi în Polonia, unde vom juca meciuri puternice. Dan Petrescu rămâne, are un contract pe care-l duce la bun sfârșit. Aducem și trei – patru jucători pentru a face față în preliminariile Ligii Campionilor și apoi în grupe! Deci, Dan Petrescu nu pleacă. S-a adaptat aici, colaborăm foarte bine și-n mare parte performanța i se datorează…S-a vorbit de Șumudică, de Edi Iordănescu…Șumi e foarte simpatic, ne e prieten, dar nu se pune problema să vină. Nici altcineva!”, a încheiat Mureșan.

Publicat: 14 05. 2018, 11:04
Actualizat: 14 05. 2018, 11:08