CFR Cluj, show total pe manele după câștigarea titlului în Liga 1! Lăutarii au cântat până dimineața și nu l-au uitat pe patronul campioanei României: „Să trăiască domnul Neluțu!” | VIDEO

Campionii României au petrecut până dimineața după câștigarea campionatului, iar atmosfera a fost una fabuloasă, după ce al cincilea titlu a ajuns în curtea celor de la CFR Cluj.

Manelele n-au lipsit de la petrecerea clujenilor: toți jucătorii s-au simțit excelent la restaurantul de lux ales de patronul Neluțu Varga.

Campioana României va fi cap de serie în primul tur preliminar și va evita adversari precum Malmo, Ludogorets, Sheriff Tiraspol sau Ferencvaros, care au fost recent în grupele Champions League.

Sărbătoare pe manele după titlul câștigat de CFR Cluj

Campionatul s-a încheiat practic pentru CFR Cluj, iar echipa lui Dan Petrescu și acționarii au petrecut până dimineața pe ritmuri de manele.

Unul dintre sponsorii importanți, Daniel Metz, a luat și el parte la petrecere și a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în care apare alături de Dan Petrescu și de finanțatorul Neluțu Varga. Cei trei țin trofeul cucerit duminică de CFR Cluj.

„Petrecerea s-a ținut la restaurantul Da Vinci, unde au fost toți jucătorii, șefii echipei, dar și rudele și apropiații din cercul intim. Patronul echipei, Neluțu Varga, a ales restaurantul, care îi este ca a doua casă. Lăutarii nu l-au neglijat deloc și i-au făcut dedicații. Nu au fost scutiți de la dedicații nici ceilalți acționari ai echipei sau antrenorul Dan Petrescu”, scrie stiridecluj.ro.

VIDEO: Petrecere pe manele după titlul câștigat de CFR Cluj

  • FCSB – CFR Cluj se joacă duminică, 22 mai, ora 20:30, în etapa a 10-a din Liga 1, sezonul 2021 – 2022, Live Video Online pe www.prosport.ro și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport.
Publicat: 16 05. 2022, 17:35