CFR Cluj, aproape să-l readucă pe Tomislav Gomelt! Planul lui Dan Petrescu după calificarea în grupele Europa League

Gomelt Tomislav, Andrei Ivan
Vezi galeria foto - 4 poze

Dan Petrescu a cerut transferuri de urgență după ce a dus-o iar pe CFR în grupele Europa League, iar șefii clubului din Gruia s-au pus pe treabă: ardelenii sunt aproape să-l readucă pe Tomislav Gomelt, care a câștigat Cupa României cu formația din Cluj-Napoca.

CFR negociază și cu Iasmin Latovlevici, însă Gomelt, rămas liber de contract, reprezintă o altă variantă bună pentru Dan Petrescu, în lupta pe cele trei fronturi.

Tomislav Gomelt, aproape să revină la CFR Cluj

În vârstă de 25 de ani, Gomelt a rămas liber de contract după despărțirea de Crotone, iar acum este dorit de CFR Cluj, scrie GSP.

Luat de Tottenham în 2013, croatul cu o cotă de piață de 200.000 de euro n-a apucat să debuteze pentru Spurs, care l-a împrumutat la Espanyol B, Antwerp și Bari. Gomelt a fost împrumutat la CFR între 2015 și 2017, iar în 2018 a ajuns la Dinamo, unde a avut prestații destul de modeste.

Motivul pentru care Dinamo a ținut să se despartă neapărat de croatul Tomislav Gomelt a fost salariul jucătorului, unul mult peste media impusă în „Ștefan cel Mare” pe vremea când patron era Ionuț Negoiță. Intrat în ultimele 6 luni de contract, fotbalistul câștiga nu mai puțin de 13.000 de euro pe lună.

„Avem un lot destul de echilibrat, vom vedea dacă vor mai veni sau vor pleca jucători. Chiar dacă timpul e foarte scurt, e posibil să se întâmple un transfer în ultimul moment. Lucrurile rămân deschise”, a declarat Marius Bilașco, după victoria clujenilor cu KuPS, scor 3-1. Succesul i-a dus iar pe clujeni în grupele Europa League, după ce în sezonul trecut CFR a fost eliminată în 16-imile de finală de Sevilla: a fost 1-1 în Gruia și 0-0 în returul din Spania.

1 trofeu are Gomelt în palmares, Cupa României cu CFR Cluj în 2016.

3 selecții a adunat Gomelt la reprezentativa sub 19 ani a Croației.

Publicat: 04 10. 2020, 17:56
Actualizat: 05 10. 2020, 02:21