CFR Cluj, anunț despre viitorul lui Billel Omrani, atacantul dorit de Celtic. „Oferta e mai bună!”

Billel Omrani, de la CFR Cluj, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Academica Clinceni din etapa a XVII - a a Ligii 1, disputat pe stadionul Dr. Constantin Radulescu, luni, 29 noiembrie 2021. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

CFR Cluj a făcut un anunț de ultima oră în legătură cu viitorul atacantului Billel Omrani la campioana României.

Billel Omrani a intrat în ultimele luni de contract cu trupa din Gruia, iar pentru atacantul francez în vârstă de 28 de ani există interes și din străinătate.

De serviciile lui Billel Omrani s-a interesat Celtic, rivala lui Rangers din Scoția, însă acesta poate să ajungă la formația din Glasgow în vară, atunci când va deveni liber de contract.

CFR Cluj, anunț despre viitorul lui Billel Omrani, atacantul dorit de Celtic

Cristi Balaj, președintele formației CFR Cluj, a dezvăluit că oficialii campioanei României l-au ofertat pe Billel Omrani, dar că francezul nu a oferit un răspuns până în momentul de față. Mai mult, acesta a transmis că propunerea ardelenilor este una foarte bună.

„Omrani are ofertă din partea clubului, răspunsul încă nu l-am primit. Oferta e mai bună față de ce are în acest moment. E decizia lui.”, a declarat Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, conform Pro X.

Billel Omrani (28 de ani) a ajuns la CFR Cluj pe 6 septembrie 2016 și mai are contract cu trupa din  Gruia până în vara anului 2022. Atacantul a semnat cu formația antrenată de Dan Petrescu din postura de jucător liber de contract, după ce și-a încheiat înțelegerea cu Marseille.

Atacantul francez cotat de site-urile de specialitate la 1,6 milioane de euro a jucat în 196 de meciuri pentru campioana României, a dat 47 de goluri și a oferit 35 de pase decisive.

  • 10 meciuri, un gol și un asist are Billel Omrani la Marseille
  • 4 titluri a câștigat atacantul francez cu CFR Cluj (2017 – 2018, 2018 – 2019, 2019 – 2020 și 2020 – 2021)
  • 2 Supercupe ale României are Billel Omrani cu CFR Cluj (2018 – 2019 și 2020 – 2021)
Publicat: 01 02. 2022, 15:47