CFR, campioana de iarnă. Dan Petrescu încheie anul pe primul loc, după victoria liderului, 1-0 cu ACS Poli Timișoara

  • Echipa „Bursucului” va termina pe locul 1 anul 2017, după golul lui Vinicius și este prima formație calificată matematic în play-off.
  • Bănățenii nu au avut nicio ocazie de gol, în fața celei mai bune defensive din campionat. CFR n-a primit gol de 6 partide în Liga I.

Dan Petrescu a încercat să găsească, la conferința de presă de dinaintea jocului cu ACS Poli, orice argument care să-i pună în gardă pe elevii săi, de teamă ca aceștia să nu ia în „la preț de matineu” adversarul. A vorbit despre scorul de 4-3 din partida tur, despre invincibilitatea lui Ionuț Popa cu CFR, dusă la un deceniu sau de „pericolele” Drăghici și Ciucur. Stilul hiperbolic a lui Petrescu de a-și lăuda adversarul nu poate fi contestat însă, atâta timp cât așa a ajuns pe primul loc, cu CFR. Când meciul a început, cu toții și-au dat seama că îngrijorările lui Dan Petrescu nu aveau acoperire. ACS Poli Timișoara s-a prezentat la Cluj cam cum s-ar prezenta un boxer din categoria „muscă”, la un meci cu unul din categoria grea, dacă un astfel de meci ar exista. Bănățenii au fost blocați în prima jumătate de teren, pe toată durata primei reprize.

Straton, 4 intervenții salvatoare și un gol primit în prelungiri

CFR a avut ceva în plus față de alte meciuri. A avut o viteză de joc mult mai bună, mai multe situații de gol și mai multe realizări individuale. Deac a făcut legea pe partea dreaptă, lui Păun i-au ieșit mai multe ca altă dată, iar urcările lui Camora, Culio sau Djokovic au creat și ele panică în rândul bănățenilor. În aceste condiții, Straton a fost nevoit, în multe rânduri, să se descurce singur. La șutul lui Camora (8), al lui Djokovic (12) sau Păun, de două ori (30 și 34). Au fost, în total, 6 șuturi pe poarta lui Straton, ceea ce a făcut din prima repriză a CFR-ului, cu Timișoara, drept cea mai bună primă parte, pe teren propriu, după cea cu FC Voluntari, din august. În schimb, bănățenii n-au putut să pericliteze poarta lui Arlauskis nici măcar o dată, în 45 de minute, în fața celei mai cinice defensive din campionat. Oamenii lui Popa au sperat în zadar că vor scăpa fără gol primit, în tot acest context, iar golul a venit chiar în ultimul minut din repriză, dintr-o fază „made by” Dan Petrescu. Centrare Deac, din corner și Vinicius se înalță „până la nocturnă” și îl bate pe Straton, cu capul (45+1).

Clujenii erau în extaz. Scăpau de o ceartă a la Dan Petrescu, la pauză. „Bursucul” părea mai relaxat.

Au revenit la „stilul Urizceni”, după pauză

În partea a doua, CFR a apăsat „butonul” care a declanșat stilul de joc ce i-a făcut să privească de sus toate celelalte echipe, după 20 de etape. Nespectaculos, dar foarte eficient, până acum. Cu alte cuvinte, au încercat să „omoare meciul”, cum se spune pe stadioane. Au redus viteza și s-au axat pe securizarea porții lui Arlauskis, pe o posesie care arăta mulțumire și pe accelerări abia în ultimii 25-30 de metri. Așa a putut și Timișoara să se apropie de careul lituanianului, dar ocazii tot nu au reușit să-și creeze. Timpul s-a scurs și o altă victorie sigură, chiar dacă fără spectacol, a fost bifată de Petrescu. O victorie care o face pe CFR prima echipă calificată matematic în play-off și cu care Petrescu iernează pe primul loc. Pragmatismul a învins spectacolul după 21 de etape în Liga I.
 

Publicat: 09 12. 2017, 22:03
Actualizat: 09 12. 2017, 22:04