Ce salariu avea Maftei la Rapid, pe vremea când era doar un puști: „Ă‚știa sunt primii bani din fotbal. Nu mai știu ce am făcut cu ei”. Cât de zgârgit era Copos

Vasile Maftei (37 de ani) a vorbit public despre banii pe care îi primea de la Copos, la începutul anilor 2000, când venea la Rapid din postura unui fotbalist promițător. La acea vreme avea 19 ani, iar patronul giuleștenilor a profitat de acest lucru. Primul contract cu Rapid nu îi aducea mai mult de 80 de lei pe lună.

Maftei este unul dintre cei mai apreciați fotbaliști de către fanii din Giulești. Deși este la o vârstă la care mulți se apucă de antrenorat, fundașul a decis să dea o mână de ajutor din teren. A vrut să-și arate devotamentul față de culorile clubului pentru ultima dată și a acceptat provocări grele, în eșaloanele 3 și 4. Recent, Vasile Maftei a povestit cum a început totul. A vorbit despre impactul cu numele mari din prima ligă, dar și salariul pe care îl primea de la Copos, după semnarea primului contract cu Rapid.

Îmi aduc aminte că aveam 100 de dolari pe lună și salariu 80 de lei (n.r. 800.000 de lei vechi). Ă‚stia sunt primii bani din fotbal. Nu mai știu ce am făcut cu ei.

Am fost la Rapid, am stat un an de zile. A venit nea Mircea Lucescu, chiar după ce câștigase Rapid campionatul și punea foarte mult accent pe tineri. Lucra cu noi, ne mai chema pe la antrenamente tot timpul. La tineret erau Mărgăritescu, Bratu. Erau nea Mircea Rednic, Neluțu Sabău, Șumudică, Nae Stanciu, Lupu, Măldărășanu, Iencsi, Zeno Bundea, Lobonț, Schumacher, care se transferase chiar atunci.

Îmi aduc aminte când m-am dezbrăcat prima dată, m-am dezbrăcat în sala de forță. De rușine. Nici nu aveam loc și nu am insistat. M-am dus direct acolo. Cu poantele era Șumudică. Era cu caterinca. Nae, tot timpul la 5 contra 2, era cu tinerii. Băga niște materiale, mi-era o frică! Iar mă duc la antrenament„, a declarat Maftei pentru Telekom Sport.

Vasile Maftei a evoluat pentru Rapid în perioadele 2000 – 2009 și 2017 – prezent. A câștigat un singur trofeu cu giuleștenii, un titlu în sezonul 2002-2003.

Publicat: 22 11. 2018, 19:50
Actualizat: 22 11. 2018, 20:14