Ce salariu are Toni Petrea la FCSB! Gigi Becali a băgat adânc mâna în buzunar. „Eu am ordonat, a fost psihologic!”

Anton Petrea, antrenorul echipei FCSB, urmareste meciul de fotbal contra formatiei Academica Clinceni din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1, disputat pe stadionul Ion Comsa din Calarasi, joi, 22 aprilie 2021. GEORGE FILIP / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Toni Petrea (46 de ani) este înlocuitorul lui Edi Iordănescu la FCSB, iar Gigi Becali a dezvăluit ce salariu i-a oferit antrenorului ca să accepte să revină la vicecampioana României.

Gigi Becali nu a stat foarte mult pe gânduri după ce Edi Iordănescu a plecat de la FCSB. La doar câteva ore după ce antrenorul în vârstă de 43 de ani și-a reziliat contractul, patronul vicecampioanei României s-a înțeles cu Toni Petrea.

Chiar dacă la finalul sezonului 2020 – 2021 a refuzat să își prelungească înțelegerea cu FCSB, chiar dacă Gigi Becali a insistat ca acesta să semneze o nouă înțelegere, Toni Petrea a fost convins de latifundiarul din Pipera să revină cu un salariu mult mai mare față de cât încasa în primul său mandat.

Ce salariu are Toni Petrea la FCSB

Gigi Becali a dezvăluit cum l-a convins pe antrenorul în vârstă de 46 de ani să revină la formația roș-albastră și recunoaște că a fost la mijloc un joc psihologic.

„L-am instalat pe Toni Petrea. El a mai fost și apoi a plecat că așa a vrut. Eu l-am rugat atunci să rămână. I-am dat 48 de ore să se răzgândească, dar nu a vrut. Atunci avea 5.000 de euro lunar, acum i-am dat 10.000. Ce să fac? Dacă voiam antrenor, am zis să fac așa.

Nu avea cum să refuze salariul dublu. Nu avea nici serviciu. I-am spus așa: o să iei și campionatul, intrăm în Liga Campionilor și îți dau un milion de euro primă. Dacă iau eu 40 de milioane, nu îi dau și lui unul?”, a spus Gigi Becali, la România TV. 

Toni Petrea (46 de ani) a fost antrenor principal la FCSB în sezonul iulie 2020 – mai 2021, a stat în 49 de meciuri pe banca tehnică a vicecampioanei României, iar roș-albaștrii au bifat 28 de victorii, opt remize și 13 înfrângeri în această perioadă.

Publicat: 16 11. 2021, 08:24