Ce pedeapsă riscă Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, în procesul recent început. Suma pentru care trebuie să răspundă

Oamenii din fotbalul românesc au din nou probleme cu legea. Recent a avut loc primul termen în procesul în care inculpați sunt Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan, foști conducătorii ai CFR-ului.

Obiectul procesului de la Tribunalul Cluj este „constituirea unui grup infracțional organizat”, conform Portaljust.ro.

Prima decizie luată a fost admiterea cererii de abținere a judecătoarei Teodora Loredana Ivașcu, soția celui care a fost juristul clubului CFR, Ionuț Ivașcu. Astfel, dosarul va fi repartizat unui alt complet.

„Constituirea unui grup infracțional organizat se pedepsește cu închisoarea de 1 la 5 ani”

Au trecut 14 ani de la prima prezență a CFR-ului în grupele Champions League, dar mare performanță a clubului ajunge să le provoace insomnii lui Arpad Paszkany și Iuliu Mureșan.

Asta pentru că din acea perioadă vin acuzațiile care li se aduc celor doi. Conform Codului Penal, cei doi „inculpați” din acest dosar riscă pedepse cu închisoarea de până la 5 ani sau chiar mai mult, dacă vor fi găsiți vinovați și pentru alte infracțiuni pentru care DIICOT i-a trimis în judecată: „Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă, a unui astfel de grup, se pedepsește cu închisoarea de 1 la 5 ani (…) Dacă faptele prevăzute au fost urmate de săvârșirea unor infracțiuni se aplică regulile privind concursul de infracțiuni”.

Conform comunicatului DIICOT din 2016, cei doi sunt urmăriți și pentru „delapidare cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani în formă continuată”, așa cum s-a arătat în comunicatul DIICOT.

Acuzați că și-ar fi însușit 10 milioane de euro

În 2016, Iuliu Mureșan și Arpad Paszkany au fost puși sub control judiciar pentru 60 de zile. „S-a reținut că în perioada 2008 – 2013, persoane din cadrul societății comerciale care deține clubul de fotbal CFR Cluj 1907, cu atribuții de gestiune sau administrare a sumelor clubului, și-au însușit suma totală de aproximativ 10 milioane de euro din patrimoniul SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA.

În acest sens se reține faptul că inculpatul Mureșan Iuliu Paul a avut calitatea de administrator al clubului, iar faptele reținute în sarcina acestuia au avut ca principal beneficiar pe inculpatul Paszkany Arpad-Zoltan. S-a reținut că activitatea infracțională a fost săvârșită prin intermediul mai multor entități rezidente și nerezidente (firme off-shore din Cipru și din Seychelles) controlate faptic de către inculpatul Paszkany Arpad – Zoltan.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanță și intermediere în domeniul sportiv cu privire la suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activității echipei și altele) ori care au avut debite față de clubul sportiv, provenind din cesiuni de creanțe suspecte”, scria în comunicatul emis de DIICOT în 2016.

Publicat: 16 08. 2022, 17:21
Actualizat: 16 08. 2022, 17:45