Ce număr va purta Olimpiu Moruțan la Galatasaray! Giovanni Becali se implică: „Va fi o discuție între mine și Fatih Terim”

Ce număr va purta Olimpiu Moruțan la Galatasaray? Un fotbalist cu entuziasmul și calitățile sale poate purta un doar tricoul cu numărul 10, în opinia lui Giovanni Becali.

Omul care a intermediat mutarea lui Moruțan de la FCSB la Galatasaray a recunoscut că va purta o discuție cu Fatih Terim prin care să-l determine să-i ofere cel mai „greu” număr din fotbal – numărul 10. Un tricou pe care l-a purtat cândva, cu mare succes, marele Gheorghe Hagi.

FCSB se va alege de pe urma acestui transfer cu 5,7 milioane de euro: 4,2 milioane de euro acum + 1,5 milioane de euro dacă Galatasaray se va califica în grupele Europa League. Turcii mai au doar un singur hop, returul cu danezii de la Randers, joi, 26 august, pe teren propriu. În tur, scorul a fost egal, 1-1.

Olimpiu Moruțan va purta numărul 10 la Galatasaray

Giovanni Becali are mare încredere în calitățile lui Olimpiu Moruțan. Este foarte sigur că acesta va avea parte de meciuri foarte bune în tricoul celor de la Galatasaray, alături de celălalt român din lot, Alexandru Cicâldău. Fostul impresar este de părere că Olimpiu Moruțan este născut pentru a juca cu numărul 10 pe spate, iar acest lucru îl va responsabiliza și îl va face un jucător de top. Î

n acest moment, numărul 10 este vacant la Galatasaray. Acesta a fost purtat, în ultimii ani, de marocanul Younes Belhanda, plecat între timp la Adana Demirspor. Înainta sa, numărul a aparținut fostului finalist de Campionat Mondial, olandezului Wesley Sneijder.

„Pentru Olimpiu, va fi o discuție între mine și Fatih, să poarte numărul 10. Să vedem dacă va fi capabil să-l poarte”, a declarat Giovanni Becali, la plecarea spre Istanbul, pe aeroportul Henri Coandă.

Galatasaray a început foarte bine campionatul în Turcia, cu două victorii: 2-0 la Giresunspor și 2-1, acasă, cu Hatayspor. Pentr formația lui Fatih Terim urmează o etapă dificilă, în deplasare, pe terenul celor de la Kasimpasa, formație neînvinsă în acest început de campanie.

Publicat: 24 08. 2021, 21:22
Actualizat: 24 08. 2021, 21:28