„Ce, m-a născut mama cu titlu? N-am pierdut nimic!” Becali l-a scos la tablă pe Teja! Cum l-a anunțat că va fi dat afară de la FCSB: „Băi, Mihai, nu se poate!”

Mihai Teja este ca și plecat de la FCSB, în acest moment lipsind anunțul oficial. Gigi Becali a declarat public, luni seară, că din sezonul următor echipa va fi pregătită de alt antrenor. Omul de afaceri este supărat pe modul în care a fost pierdut campionatul. Este de părere că Teja avea obligația să câștige în duelurile din sezonul regulat, cu ultimele clasate. „Acolo s-a pierdut campionatul„, a declarat Gigi Becali.

Deși în ultimele zile s-a vorbit despre varianta Șumudică, patronul spune că „nu vrea scandal” , după ce a văzut poziția fanilor. Afirmă că va alege un tehnician român. Nu vrea să mai audă de străini la FCSB pe banca tehnică, dar nici în privința jucătorilor. Decizia ar fi luată din patriotism. Vrea să ajute echipele naționale de juniori, dar și naționala mare. „I-am spus ‘Băi, Mihai, la Steaua (n.r. FCSB)  nu se poate fără titlu’. Mi-a spus că, cum a luat el echipa nu se poate să pierzi. Noi am jucat cu ultimele clasate, trebuia să fim în față noi! Cu Chiajna, Călărași… El a pierdut cu ultimele trei clasate. Am zis hai s-o uităm, Mihai. Hai să ne uităm la play-off. Am început play-off-ul cu două puncte de recuperat, acum sunt cinci. Din 18 puncte, noi am câștigat 8 cu Chiajna, Călărași…”, a declarat Gigi Becali la Digi Sport, care a declarat că nu îl intersează titlul, ci banii din cupele europene.

N-am pierdut nimic. Ce, m-a născut mama cu titlul? Pe mine nu mă interesează titlul, pe mine mă interesează banii. Banii îi câștigi dacă te duci în Liga Campionilor. Poate e mai bine de pe locul doi, să mă duc în Europa League, decât să iau titlul și să nu mă duc în Liga Campionilor. Pentru mine, fotbalul este un joc. Un joc pe bani mulți. Dacă suntem la cinci puncte, nu am luat titlul, normal că am greșit. La fotbal e pe fapte, în general mie, în viața, sunt genul de om care nu-mi plac vorbele. Eu și vorbesc, dar vorbesc numai pe fapte. Am greșit că n-am luat titlul”, a încheiat Becali.

 

Publicat: 13 05. 2019, 19:50
Actualizat: 13 05. 2019, 19:59