Ce lovitură pentru Sepsi! Ce salariu câștigă Laszlo Boloni, omul dorit ca manager la echipa sprijinită de Viktor Orban, în Franța: pare imposibil de adus în Superliga

S-a aflat ce salariu are Laszlo Boloni la Metz, în Franța. Pare imposibil de adus în Superliga, unde este dorit manager la echipa sprijinită și de Viktor Orban, Sepsi.

Laszlo Boloni a devenit antrenor la Metz în vara lui 2022, la circa șase luni de când a refuzat să preia reprezentativa României.

În timpul negocierilor cu șefii FRF, tehnicianul a spus că vrea o remunerație de 45.000 de euro pe lună, iar acum acesta a ajuns să câștige aproape dublu.

Ce lovitură pentru Sepsi! Ce salariu câștigă Laszlo Boloni, omul dorit ca manager la echipa sprijinită de Viktor Orban, în Franța: pare imposibil de adus în Superliga

De curând, publicația L’Equipe a dezvăluit ce salarii au antrenorii din Ligue 1.

Laszlo Boloni este pe locul zece în topul salariilor tehnicienilor din Hexagon, fiind vorba despre 70.000 de euro lunar. Acordul tehnicianului cu Metz va expira în iunie 2025.

Pe primul loc este Luis Enrique, care încasează incredibila sumă de 923.500 de euro pe lună la PSG.

Clasamentul salariilor antrenorilor din Ligue 1:

1. Luis Enrique (PSG) – 923.500 euro
2. Adi Huetter (AS Monaco) – 250.000
3. Patrick Vieira (RC Strasbourg) – 220.000
4. Paulo Fonseca (Lille OSC) – 220.000
5. Julien Stéphan (Rennes) – 180.000
6. Jean-Louis Gasset (Olympique Marseille) – 150.000
7. Franck Haise (Racing Lens) – 150.000
8. Antoine Kombouaré (FC Nantes) – 100.000
9. Pierre Sage (Olympique Lyon) – 80.000
10. Laszlo Boloni (FC Metz) – 70.000
11. Francesco Farioli (OGC Nice) – 70.000
12. Eric Roy (Brest) – 70.000
13. Will Still (Stade Reims) – 70.000
14. Regis Le Bris (FC Lorient) – 60.000
15. Luka Elsner (Le Havre) – 50.000
16. Pascal Gastien (Clermont) – 40.000
17. Michel Der Zakarian (Montpellier) – 30.000
18. Carles Martinez Novell (FC Toulouse) – 20.000.

Echipa lui Laszlo Boloni se situează pe penultimul loc (17) în clasament, după 26 de runde jucate, astfel că Metz face tot posibilul să evite retrogradarea, fiind la 3 puncte în spatele primului loc ce asigură menținerea în prima ligă a Franței.

PSG, gruparea antrenată de Luis Enrique, este lider în campionatul Franței, cu 59 de puncte, cu 12 mai mult decât Brest, care este pe locul 2.

Patronul lui Sepsi, pe urmele lui Laszlo Boloni: „Eu am spus că a fost idolul copilăriei mele”

Sepsi, formația din Superliga aflată sub influența lui Viktor Orban, premierul Ungariei, îl dorește cu insistență pe Boloni, iar Laszlo Dioszegi, patronul echipei, a recunoscut negocierile.

Totuși, Boloni a spus că vrea în continuare să antreneze în străinătate. „Boloni a zis foarte clar că nu vine ca antrenor în România. Poate vine ca director sportiv, poate ca director general.

Găsim noi o soluţie, dacă asta e. Dar dacă ar veni să ne ajute ca director sportiv, ar fi extraordinar. Ar fi bine să vină lângă noi, nu am vorbit în ultimul timp, de vreo două luni, am văzut că în ultimul timp pierde meciurile. Eu am spus că a fost idolul copilăriei mele. Se numeşte Laszlo ca şi mine, dar asta nu are nicio relevanţă. Pot să spun că a fost un decar, cred că unul dintre cei mai buni”, a declarat Laszlo Dioszegi, în februarie 2024, conform Bugetul.ro.

Publicat: 21 03. 2024, 16:07