Ce lovitură a dat Dinamo prin „transferul” lui Zeljko Kopic! Acum s-a aflat adevăratul potențial al croatului adus pentru a realiza miracolul în Superliga: „Am fost și eu curios”. EXCLUSIV

Zeljko Kopic reac�ionează in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Rapid Bucuresti, cont�nd pentru Superliga Superbet, desfă�urat pe Arena Nationala din Bucuresti, sambata 27 ianuarie 2024. Bucuresti *** Zeljko Kopic reacts to the football match between Dinamo Bucharest and Rapid Bucharest, for the Superbet Super League, held at the National Arena in Bucharest, Saturday 27 January 2024 Bucharest Copyright: xRăzvanxPÄSÄRICÄ/SPORTxPICTURESx,Image: 842082609, License: Rights-managed, Restrictions: Credit images as "Profimedia/ IMAGO", Model Release: no
Vezi galeria foto - 4 poze

Aflat în Danemarca, acolo unde conduce proiectul lui Vejle, Mario Nicolae este cu gândul și la Dinamo, fiind încântat de aducerea lui Zeljko Kopic pe banca tehnică.

Fostul director sportiv din „Ștefan cel Mare” a primit referințe foarte bune despre antrenorul croat, care a izbutit două victorii la rând în Superliga pe banca lui Dinamo, după ce roș-albii au câștigat pe terenul Farului, iar apoi cu Oțelul lui Dorinel Munteanu.

Ce lovitură a dat Dinamo cu Zeljko Kopic: „Am fost și eu crios să aflu detalii!”

Dinamo a surprins prin aducerea unui antrenor străin în plină criză, însă Mario Nicolae are doar cuvinte de laudă pentru Zeljko Kopic, dar și pentru transferurile care s-au făcut pe ultima sută de metri în „Ștefan cel Mare”.

Mario Nicolae a discutat cu antrenorul lui Vejle despre Zeljko Kopic, iar Ivan Prelec i-a făcut o „radiografie” foarte bună antrenorului venit în locul lui Ovidiu Burcă.

Noul antrenor al lui Dinamo vrea să intre și în imile fanilor din „Ștefan cel Mare”, dovadă că tocmai a fost prezent la derby-ul câștigat clar de Dinamo cu CSM Constanța, în EHF European League, scor 33-23.

„Am văzut meciul lui Dinamo cu Farul din Superliga și am remarcat faptul că au fost aduși jucători de calitate în această perioadă în „Ștefan cel Mare”. În plus, pot să vă spun faptul că am primit referințe foarte bune despre Zeljko Kopic, antrenorul meu de la Vejle fiind croat.

Calitate există la Dinamo, iar pe bancă se află un om serios. Am fost și eu curios să aflu detalii despre antrenor. Și am înțeles că Zeljko Kopic poate să facă treabă bună, este capabil să obțină rezultate excelente, după ceea ce a realizat în cariera de antrenor. Referințele despre Kopic sunt ok. Totuși, atât jucătorii, cât și antrenorul, au nevoie în continuare de timp”, a spus Mario Nicolae, pentru ProSport.

Zeljko Kopic, lăudat și de rivalii din Superliga: „Au avut o idee bună cu el!”

Sorin Cârțu este impresionat și el de transformarea lui Dinamo, după ce Ovidiu Burcă a fost înlocuit cu Zeljko Kopic, un tehnician mult mai experimentat.

„Dinamo arată bine în ultimul timp. Au avut o idee bună cu aducerea lui Kopic. Este un antrenor care și-a pus amprenta pe ce vrea el să joace echipa, ceea ce gândește el despre fotbal. Acum s-au liniștit mult în joc. Chiar si cu Burcă mi-a placut de Dinamo cum se explima echipa în câmp, cum plimba mingea, dar aveau niște momente de nerealism cu niște jucători cu care nu poți juca așa ceva. Acum, echipa arată bine. Mai și bubuie mingea, mai si faultează, mai si trag de timp, tipic pentru niște jucători profesioniști. Nu mai contează, important este rezultatul”, a spus Sorin Cârțu la ProSport Live.

În următoarea etapă din Superliga, Dinamo are o misiune extrem de grea, urmând să joace vineri pe terenul lui CFR Cluj.

Zeljko Kopic, alături de Andrei Nicolescu la prezentarea pe banca lui Dinamo
Publicat: 21 02. 2024, 18:57
Actualizat: 21 02. 2024, 19:24